N**** M************
InculpatL******* C*********
Parte civilăS******* O******** S*******
Parte civilăÎn baza art. 180 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C.pen., condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 81, 82 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* O******** S*******. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L******* C*********.
Amână judecarea cauzei pentru a fi audiaţi martorii lipsă, sens în care se vor cita martorii Opriţa Vasile şi CVălin Nicolae - şi se vor emite mandate de aducere pentru aceştia. De asemenea, se va repeta procedura de citare cu partea civilă S******* O******** S*******.
Respinge cererea
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi amână judecarea cauzei pentru a fi administrată această probă. Pentru termenul acordat, se vor cita martorii Opriţa Vasile, Leoveanu Ioana, Scăunaşu Floarea şi Leoveanu Ionuţ-Cristian, precum şi pe martorul propus de inculpat, numitul Călin Nicolae. De asemenea, i se pune în vedere inculpatului să o prezinte pe martora Neagoe Elena, pentru a fi audiată. Totodată, se va repeta procedura de citare cu partea civilă S******* O******** S*******. În baza art. 198 alin. 4 lit. g C.pr.pen., dispune sancţionarea cu amendă judiciară în cuantum de 30 lei, a numitului Ştefan Marin-Daniel. Cu drept de a formula cerere de scutire sau reducere a amenzii aplicate, în termen de 10 zile de la data comunicării.
Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea apărătorului inculatului să pregătească apărarea. Pentru termenul acordat se va cita partea civilă S******* O******** S*******.