D**** G*******
ReclamantD**** F******
ReclamantD********* S** I**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclaman?ii D**** G******* şi D**** F******, în contradictoriu cu pârâtul Dumitraşcu St.Ion . Dispune obligarea pârâtului la respectarea dreptului de proprietate al reclaman?ilor asupra imobilului compus din teren în suprafa?ă de 1500 mp. ?i casa de locuit situată pe acesta situat în Com. Valea Dragului Sat Ciocoveni nr. 265 Jud. Giurgiu grevat de dreptul de abita?ie al pârâtului, imobil de?inut de reclaman?i în proprietate în baza contractul de între?inere autentificat sub nr. 3895/22.06.1992 de Notariatul de Stat al Jud. Girgiu, urmând ca pârâtul să le permită reclaman?ilor atât folosinţa cât posesia imobilului atât timp cât durează dreptul lor de proprietate asupra imobilului. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 19.10.2011
în vederea audierii martorului încuviinţat pârâtului, repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată
Deliberând, instanţa constată că, potrivit legii, nu îi este îngăduit pârâtului să solicite introducerea în cauză a altei persoane, decât în situaţia arătării titularului dreptului cu privire la obiectul cauzei, astfel încât, având în vedere sentinţa civilă nr. 4357/04.07.2008 a Judecătoriei Giurgiu prin care s-a constatat săvârşită vânzarea-cumpăra unor suprafeţe de teren de către Savu Lica de la pârâtul Dumitraşcu Ion, constată admisibilă cererea de arătare a titularului dreptului, sens în care urmează a se cita numita Savu Lica, în această calitate, cu copie întâmpinare şi cu menţiunea să formuleze eventualele apărări până la termenul acordat. În vederea administrării şi a celorlalte probe încuviinţate în cauză, va amâna soluţionarea pricinii.
Având în vedere că pârâtul nu s-a prezentat în instanţă până la acest moment, fiind al doilea termen de judecată acordat în cauză, dar şi aspectul că oricare dintre părţi are dreptul la acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, potrivit dispoziţiilor art. 156 C.proc.civ, astfel încât urmează a admite cererea de amânare urmează a amâna cauza.
pentru administrare probe