P**** S************
ReclamantP****** V****************
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Penuş Sorin Petrică în contradictoriu cu pârâta Laudă (fosta Pânăzan) Valentina daniela. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civ. nr.1510/14 decembrie 2010, pronunţată de Judecătoria turnu Măgurele, în sensul că adresa de domiciliu a reclamantului Penuş sorin Petrică şi imobilul atribuit acestuia în proprietate este situat în Turnu Măgurele, strada Şcolii nr.6 şi nu în Turnu Măgurele, strada Şcolii, nr.26, cum greşit s-a menţionat. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18.01.2011.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.01.2011Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Penuş Sorin Petrică, domiciliat în Turnu Măgurele, strada Şcolii, nr.26, judeţul Teleorman, împotriva pârâtei Laudă(fostă Pănăzan) Valentina Daniela, domiciliată în Turnu Măgurele, strada Salcîmilor nr.11, judeţul Teleorman. Dispune partajarea bunurilor comune conform variantei nr.1 a raportului de expertiză întocmit de expert Hodină Viorel, astfel: 1. – atribuie reclamantului Penuş Sorin Petrică, în deplină proprietate, următoarele bunuri: A - bunuri imobile: - imobil situat în Turnu Măgurele, strada Şcolii nr.26, judeţul Teleorman, constând dintr-o casă de locuit, construită din pământ bătut, acoperită cu tablă, compusă din trei camere, bucătărie, magazie şi terenul aferent construcţiilor, în suprafaţă de 1513,30 mp, cu vecinătăţile: N- Eftimie Lina, E- Ocneanu Ion, S- Dumitru Crăciun şi V- strada Şcolii, în valoare de 51 250 lei (fără îmbunătăţiri): B - îmbunătăţiri imobil, în valorare de 8500 lei, astfel: - decojit pereţi din cele 3 camere de locuit până la zidul de pământ bătut; - sârmuit şi tencuit pereţii celor trei camere; - dat jos tavanele din cele trei camere şi construit tavane noi, din scândură, peste care s-a montat plasă rabit şi, ulterior, s-a tencuit; - zugrăvit trei camere; - turnat şapă din ciment în cele trei camere; - montat parchet într-o cameră; - înlocuit în totalitate instalaţia electrică; - delimitat bucătăria în două încăperi, din care una a fost transformată în baie, prin montarea instalaţiei sanitare (chiuvetă, cadă, boiler instant, instalaţie de apă şi canal); - reconstituit anexă gospodărească - magazie pentru lemne; - turnat ciment în prispa casei; - turnat alei din ciment în curtea casei cu o lungime totală de 15 ml şi lăţime de 1ml; - construit gard din scândură cu susţinere pe ţevi metalice şi bordură de ciment, în lungime de 15 ml; C. bunuri mobile: - televizor color „Samsung”- 210 lei; - pompă pentru apă „Budget” – 120 lei; - cuptor electric – 60 lei; - clocitoare electrică – 50 lei; - autoturism „Dacia 1300” – 1100 lei; - bicicletă „Tohan” – 80 lei; - televizor color „Philips”- 180 lei; - o butelie aragaz – 50 lei; - frigider – 160 lei; - bicicletă semicursă - 80 lei; - maşină de spălat „Indesit”- 240 lei; C. – pasiv patrimonial în valoare de 21096,00 lei suportat integral de reclamant. Având un drept în valoare de 20 952 lei şi primind bunuri în valoare de 62 080 lei, va plăti sultă pârâtei în valoare de 20 032 lei. 2. atribuie pârâtei Laudă (fostă Pănăzan) Valentina Daniela, în deplină proprietate, următoarele bunuri: - bunuri mobile: - DVD „Eboda” – 120 lei; - set canapea, masă şi două fotolii din răchită - 210 lei; - pompă apă „Kama”- 60 lei; - motoscuter „Baotian”- 480 lei; - o butelie aragaz – 50 lei; Având un drept în valoare de 20 952,00 lei şi primind bunuri în valoare totală de 920,00 lei, va primi de la reclamant o sultă în valoare de 20 032,00 lei. Fixează termen pentru plata sultei la data de 01 februarie 2011. Obligă pe pârâta laudă (fostă Pănăzan) Valentina Daniela să plătească reclamantului suma de 822 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, după compensarea acestora. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2010.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 14 decembrie 2010, ora 8,30, complet 3, pentru ca reclamantul să achite diferenţa de onorariu expert. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2010.
Repunerea cauzei pe rol şi fixează termen de judecată la data de 7 decembrie 2010 pentru ca reclamantul să achite diferenţa de onorariu expert. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 noiembrie 2010.
Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca părţile să depună difenţa de onorariu expert, Amână pronunţarea la data de 30 noiembrie 2010. pronunţată în şedinţă publică astăzi 23 noiembrie 2010
Admite cererea apărătorului pârâtei. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 23 noiembrie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit de expert Hodină Viorel. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2010
Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 16 noiembrie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru a se se reveni cu adresă la expert Hodină Viorel, în vederea întocmirii raportului de expertiză privind bunurile mobile şi a raportului de expetiză final. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor şi pentru când se va emite adresă expertului Hodină Viorel, în vederea întocmirii raportului de expertiză privind bunurile mobile şi a raportului de expertiză final. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 2 noiembrie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru a se pune în discuţia contradictorie a părţilor obiecţiunile formulate de avocat Stoicea Emanuel Florin, pentru pârâtă, la raportul de expertiză întocmit de expert Sîrbu Emanoil. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa pârâtului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2010.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 26 octombrie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru când se va reveni cu adrese expertului constructor Sârbu Emanoil, şi expertului contabil Hodină Viorel, în vederea efectuării expertizelor tehnice de specialitate şi depunerii decontului de cheltuieli, în vederea stabilirii onorariului de expert final. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2010.
Admite cererea părţilor privind efecturea expertizelor de specialitate şi desemnarea experţilor Sîrbu Emanoil şi Hodină Viorel. Fixează onorarii privizorii pentru experţi în sumă de câte 600 lei, ce vor fi achitate în mod egal de către părţi. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 5 octombrie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru când se va emite adresă expertului constructor Sârbu Emanoil, şi expertului contabil Hodină Viorel, în vederea efectuării expertizelor tehnice de specialitate, cu obiectivele menţionate mai sus. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2010.
Admite în parte şi în principiu acţiunea civilă formulată de reclamantul Penuş Sorin Pterică, domiciliat în Turnu Măgurele, strada Şcolii, nr.26, judeţul Teleorman împotriva pârâtei Pănăzan Valentina Daniela, domiciliată în Turnu Măgurele, strada Salcîmilor, nr.11, judeţul Teleorman.Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, următoarele bunuri comune: A.bunuri imobile: -imobil situat în Turnu Măgurele, strada Şcolii, nr.26, judeţul Teleorman, constând dintr-o casă de locuit, construită din pământ bătut, acoperită cu tablă, compusă din trei camere, bucătărie, magazie şi terenul aferent construcţiilor, în suprafaţă de 1513,30 mp, cu vecinătăţile: N-Eftimie Lina, E-Ocneanu Ion, S-Dumitru Crăciun şi V-strada Şcolii; B.îmbunătăţiri imobil: -decojit pereţii din cele trei camere de locuit până la zidul de pământ bătut; -sârmuit şi tencuit pereţii celor trei camere; -dat jos tavanele din cele trei camere şi construit tavane noi din scândură, peste care s-a montat plasă rabit şi ulterior s-a tencuit; -zugrăvit trei camere; -turnat şapă din ciment în cele trei camere; -montat parchet într-o cameră; -înlocuit în totalitate instalaţia electrică; -delimitat bucătăria în două încăperi, din care una a fost transformată în baie, prin montarea instalaţiei sanitare (chiuvetă, cadă, boiler instant, instalaţie de apă şi canal); -reconstruit anexă gospodăreascp-magazie pentru lemne, în sensul că s-a demolat total vechea magazie şi s-a construit o nouă magazie cu 90% materiale noi (de la cea veche s-a folosit o mică parte din structura acoperişului); -turnat ciment în prispa casei; -turnat alei din ciment în curtea casei cu o lungime totală de 15 ml şi lăţime de 1 ml; -demolat gardul vechi de la stradă şi construit un gard nou, din scândură, cu susţinere pe ţevi metalice şi bordură de ciment, în lungime de 15 ml; C.bunuri mobile: -televizor color "Samsung"; -pompă pentru apă "Budget", -cuptor electric; -clocitoare electrică; -autoturism "Dacia 1300"; -bicicletă "Tohan", bunuri aflate în posesia reclamantului; -televizor color "Philips"; -DVD "Eboda"; -set canapea, masă şi două fotolii din răchită; -pompă apă "Kama"; -motoscuter "Baotian", bunuri aflate în posesia pârâtei;; -două butelii aragaz; -frigider; -bicicletă semicursă; -maşină de spălat "Indesit", bunuri aflate în posesia reclamantului; D.pasiv patrimonial: -suma de 7993,k65 lei, achitată de reclamant în perioada septembrie 2008-iulie 2010, reprezentând rate + dobândă din creditul acordat prin contractul de credit bancar nr. 2008468936/12.06.2008 încheiat cu B.C.R._Sucursala Turnu Măgurele; -suma de 12.859,35 lei rămasă de achitat din credit, respectiv rate+dobânda calculate pe perioada august 2010-iunie 2013; -suma de 243 lei achitată de reclamant (conform chitanţei seria AA nr.188275 din 20.04.2010-fila 32), reprezentând impozit pentru imobilul bun comun, pe anul 2010. Fixează termen de judecată la 14 septembrie 2010, când vor fi desemnaţi experţi pentru evaluare şi lotizare. Cu recurs odată cu fondul.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2010.
Instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 29 iulie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de av. Stoicea Emanuel Florin, apărătorul pârâtei, pentru audierea martorului Olteanu Florică, lipsă la termenul de azi, şi pentru ca pârâta să depună la dosar adeverinţă de salariat . Pune în vedere reclamantului să depună la dosar un desfăşurător din are să reiasă suma totală (rate + dobânzi) achitată de reclamant, de la data despărţirii în fapt - septembrie 2008-şi până la zi la BCR şi suma rămasă de achitat din împrumutul contractat la BCR. Amână cauza la data de 27 iulie 2010, termen dat în cunoştinţă părţilor şi pentru când se va cita martorul Olteanu Florică cu menţiunea amendării cu suma de 200 lei în caz de neprezentare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2010.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită emiterea unei adrese la BCR în vederea comunicării dacă împrumutul din 12.06.2008 a fost contractat în vederea achitării împrumutului din 27.03.2008; se pune în vedere apărătorilor părţilor ca în termen de 5 zile să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească; se pune în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada că împrumutul achiziţionat la la Raiffeisen Bank a fost achitat; se vor cita martorii lipsă, în a cărei audiere se insistă, reclamantul obligându-se ca până la următorul termen de judecată să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru privind diferenţa de cotă contestată de pârâtă. Acordă un nou termen la 29 iunie 2010.
Admite probele cu înscrisuri, cu martori şi cu expertiză tehnică de specialitate solicitate de părţi. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 8 iunie 2010, ora 8,30, completul 3, sala 1, pentru când vor fi citaţi martorilor propuşi de părţi cu listă în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2010.
Admite cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2010, complet nr.3 civil. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2010.