T********* F***** M*****
Petent CondamnatRespinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de T********* F***** M***** . În baza art. 192 alin 2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2011.
Amână pronunţarea la 30.09.2011.
Amână pronunţarea la 27.09.2011.
Acordă termen faţă de lipsa petentului
conexat la dosarul nr. 3768/236/2010*
În temeiul art. 344 din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor conexarea la dosarul nr. 3768/236/2010. Stabileşte termen de judecată la data de 30.05.2011, cu citarea petentului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.04.2011.
Amână pronunţarea la 26 aprilie 2011
Califică cererea condamnatului T********* F***** M***** ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d din codul de procedură penală. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2011.
pentru a se ataşa sentinţa penală nr. 166/03.03.2209 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, amână cauza cu privire la calificarea cererii, amână pronunţarea la 11.04.2011
Acordă termen în vederea comunicării relaţiilor.
Acordă termen faţă de lipsa petentului