S* T** T**** R****** M*** S** L* S***** A***
Intimat ContestatorC****** D* C****** A P******** A******* C******* P*** V********** C********* C****
Recurent IntimatI********* P********* C****** A******* C******* - P*** P***** T**** I**
Recurent IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul SC TRM TNUVA România MILK SRL în contradictoriu cu Primăria com. Adunaţii Copăceni şi Comisia de Control a Primăriei Adunaţii Copăceni. Anulează procesul verbal de contravenţie încheiat la data de 04.10.2010 de Comisia de Control a Primăriei Adunaţii Copăceni. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.01.2012.
Hotarare 409/2012 din 19.01.2012Respinge cererea de recuzare, ca neîntemeiată. Menţine actele îndeplinite în cauză. Trimite cauza şa completul iniţial investit CG 13 - BC pentru a dispune măsuri. Cu cale de atac odată cu fondul.
Faţă de cererea de recuzare, înaintează dosarul completului imediat următor şi pune în vedere intimatei să depună taxa de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar de 0, 3 lei, în original.
Pentru ca petenta să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei la acest termen şi pentru ca intimata să se prezinte la termenul următor, cu originalul tuturor înscrisurilor pe care le-a depus, amâna cauza
Dispune amendarea Primarului Adunaţii Copăceni cu amendă în cuantum de 500 de lei, având în vedere faptul că la două termene consecutive nu a depus la dosar procesul verbal în original şi toate înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal şi, pentru lipsa relaţiilor solicitate d ela intimată, amâna cauza
Admite pentru intimată cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare a consilierului juridic şi, pentru ca petenta să depună la dosar răspunsul la interogatoriu şi pentru ca intimata să depună procesul verbal în original şi toate înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal, amâna cauza
Pentru ca petenta să răspundă la interogatoriu, amâna cauza
Administrare probe
În vederea comunicării întâmpinării, amâna cauza