C***** F****** N*******
Recurent ReclamantA****** J******* P***** P******** S****** S******
Intimat PârâtAdmite cererea. Fara cale de atac.
Admite excepţia de nelegalitate invocată din oficiu. Constată nelegalitatea Deciziei nr. 55/22.03.2010. Admite cererea. Anulează Decizia nr. 120/15.09.2010. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia publică de consilier juridic grad profesional asistent. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile idexate, majorate şi recalculate şi cu celelaltre drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării raporturilor de serviciu şi până la data reintegrării în funcţia publică de consilier juridic grad profesional asistent. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu recurs.
Amână pronunţarea la data de 03.02.2011.
Respinge cererea de suspendare. Repune cererea principală pe rol. Stabileşte termen la data de 27 ianuarie 2011, pentru când se vor cita părţile. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte respingerea cererii de suspendare.
Amână pronunţarea la data de 10.12.2010.
Considerând întemeiată cererea de amânare a cauzei pentru un nou termen de judecată, formulată de reclamantă, Pentru a da acesteia posibilitatea să-şi precizeze poziţia faţă de întâmpinarea formulată de pârâtă şi depusă la dosar cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 114 ind. 1 al. 2 C.pr.civilă,, Având în vedere şi poziţia procesuală a reprezentantului pârâtei,