M******* L****
InculpatAdmite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M******* L****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 cod penal şi omor, prev.de art.174 alin.1 cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 18 octombrie 2010 şi până la data de 15 noiembrie 2010, inclusiv şi emiterea, de urgenţă, a mandatului de arestare preventivă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Ursărescu Radu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2010, ora 16.40 .