S********** C***** F*****
InculpatS* R** & R** S*
Parte civilăRespinge cererea formulată de apărătoarea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice. În baza art. 215 alin 1, 2 şi 3 C. pen, raportat la art. 74 lit. a şi b, 76 lit. c C. condamnă pe inculpatul la pedeapsa închisorii de şase luni, ce se va înscrie în cazierul judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 288 alin. 1 C. pen., a art. 74 lit. a, b C. pen., 76 lit. e C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa amenzii penale de 500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 291 C. pen., art. 74 lit. a, b C. pen., 76 lit. e C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa amenzii penale de 500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. d C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând a-i aplica inculpatului pedeapsa rezultantă a închisorii de şase luni.Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la 18.10.2011,termen în vederea deliberării.
Amână cauza la 04.10.2011,pentru prezentarea apărătorului ales al inculpatului, care va justifica cu act medical lipsa la termen.
Acordă un nou termen de judecată în vederea achitării prejudiciului către partea civilă.
Încuviinţează proba cu reaudierea martorei propuse prin rechizitoriu şi dispune citarea acesteia cu citaţie simplă. Pune în vedere apărătoarei inculpatului să depună la dosarul cauzei în termen de 5 zile adresa martorului V O pentru citarea acestuia şi cu mandat de aducere, sub sancţiunea decăderii din probă.
În vederea citării martorului
Amână cauza la 15.03.2011, pentru citarea inculpatului prin afişare la locul săvârşirii faptei, Primăria Lugoj şi se repetă adresa către partea civilă SC RCS&RDS SA Bucureşti.
Amână cauza la 11.01.2011 pentru citarea inculpatului prin afişare la locul săvârşirii faptei, Primăria Lugoj şi se efectuează adresă către partea civilă SC RCS&RDS SA Bucureşti.
Cauza s-a amânat la data de 2.11.2010, termen pentru când se va cita inculpatul şi partea civilă şi martorul din rechizitoriu.
Amână cauza la 21.09.2010 pentru citarea părţii civile şi a inculpatului cu mandat de aducere şi prin afişare la Primăria Lugoj.