C**** I***** M****
ReclamantC**** V*****
ReclamantA*********** A**
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii C**** I***** M**** şi C**** V***** în contradictoriu cu pârâta Rada Ana pentru reziliere contract întreţinere, pentru lipsa calităţii procesuale active. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Repune cauza pe rol pentru punerea în discuţia părţilor a execpţiei prescrispţiei. Se citează părţile pentru termenul din 24 noiembrie 2010.
În baza art 155 Cod procedură civilă, din culpa părţii reclamante,pentru precizarea acţiunii, a calităţilor procesuale, pentru administrarea extrasului de Carte Funciară şi pentru neefectuarea minutei timbrării.Obligă reclamanţii la 1.200 lei cheltuieli faţă de pârâţi. Cu recurs pe durata suspendării .Pronunţată azi,15.09.2010, în şedinţă publică.
Amânat pentru precizarea acţiunii, în scris, timbrarea la valoarea contractului sub sancţiunea suspendării cauzei