M********* P****** - P*** P*****
ReclamantM******* M****
PârâtRespinge cererea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, autorizaţia de construire. Admite cererea formulată de părţi prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.05.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2010.