S********* L**** M*********** D** S* A** I*** S* P******
Intimat Petent. S* A** I*** S*
Recurent IntervenientRespinge cererea de intervenţie în interes propriu., formulată de intervenienta SC Ana Imep S.A., cu sediul în mun. Piteşti, Şoseaua Bucureşti, nr. 112, jud. Argeş. Admite cererea formulată de petentul Sindicatul Liber „Micromotoare” din SC Ana Imep. Piteşti, cu sediul în mun. Piteşti, jud. Argeş. Dispune înscrierea în Registrul special ţinut de instanţă a modificărilor organelor de conducere ale sindicatului, astfel cum sunt menţionate în procesul-verbal nr. 1 din 15.01.2010 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2010.
Amână pronunţarea , la data de 16.04.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 09.04.2010.
Emite adresa petentei cu mentiunea de a depune două copii certificate de pe actele ataşate la înregistrarea acţiunii un exemplar original şi unul conform cu originalul certificat de reprezentantul legal , de pe procesul verbal al adunării generale în care s-au adoptat modificările şi de pe statutul organizaţiei sindicale , trei exemplare ale listei membrilor din organul de conducere al organizaţiei sindicale, cu menţionarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii şi domiciliului, sentinţa civilă privind înfiinţarea sindicatului ca şi hotărârile prin care s-au încuviinţat eventualele modificări ulterioare ale actelor constitutive. Citează petentul cu copie cerere de intervenţie Conceptează în cauza in calitate de posibil intervenient SC ANA IMEP SA. Amână judecarea cauzei la 09.04.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2010