S*** P****** C***** S*****
ReclamantP******* A*********
PârâtAdmite acţiunea. Constată că părţile au încheiat în mod valabil o convenţie de vânzare-cumpărare, hotărârea pronunţată urmând să ţină loc de act autentic.
Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu o nouă adresă către Primăria Calopăr, în vederea comunicării unei copii după actul de deces al numitului Buzatu Gheorghe (descendent al defunctei Buzatu Gheorghiţa) şi de a preciza dacă sunt cunoscuţi descendenţi de gradul I ai acestuia ori un soţ supravieţuitor al acestei persoane şi, în caz afirmativ, să indice numele şi adresele respectivelor persoane. Pentru termenul acordat, se va cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Amână judecarea cauzei atât pentru a da posibilitatea societăţii reclamante să depună la dosar înscrisurile solicitate cât şi pentru a fi interogată pârâta. Pentru următorul termen i se pune în vedere reprezentantei societăţii reclamante să depună la dosar înscrisurile, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ. şi, totodată, se va întocmi adresă către Primăria Calopăr, pentru a comunica dacă sunt cunoscuţi descendenţi de gradul I ai defunctei Buzatu Gheorghiţa - în afara numitului Buzatu Mihai -, şi alţi descendenţi de gradul I ai defunctului Buzatu Mihai - în afara pârâtei. Pârâta va fi citată cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi luarea unui interogatoriu pârâtei. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe şi, în acest sens, se va cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu iar reprezentantei societăţii reclamante i se pune în vedere să depună - în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă -, lista cuprinzând numele martorului încuviinţat şi să-l prezinte, la următorul termen, pentru a fi audiat. De asemenea, i se pune în vedere să depună la dosar timbru judiciar în valoare de 3 lei - sub sancţiunea anulării acţiunii ca fiind insuficient timbrată -; un extras CF sau certificatul de sarcini pentru imobilele ce au făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi; o copie a procurii autentificate sub nr. 1397/24.06.2005 de B.N.P. Pătrău Gheorghe şi o copie a certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la societate, precum şi actele de naştee şi de căsătorie ale numitului Buzatu Mihai şi de precizat dacă numita Buzatu Gheorghiţă a fost căsătorită cu numitul Buzatu Ion şi, în această ipoteză, să depună o copie a actului de căsătorie al acestora - sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ.