Dosar 3629/116/2010 din 09.09.2010

infracţiuni la alte legi speciale ART.147 Lg 85/2006


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3629/116/2010
Data dosar:
09.09.2010
Instanta:
Tribunalul Călărași
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale ART.147 Lg 85/2006
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet P4
  • Soluţionare

    “ În baza art.147 din Lg.85/2006 privind procedura insolvenţei, condamnă pe inculpatul Crizbai Karol – Aurel, la 1 an închisoare. În baza art.81-82 c.p. dispune suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 c.p. privind revocarea suspendării condiţionate. În baza art.71 c.p. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1, lit.a, teza aII-a, lit.b şi lit.c c.p., începând cu rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 c.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art.64 alin.1 teza a II-a, lit.b şi c c.p. Obligă inculpatul către stat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2010.”

  • Sedinta din data de 30.09.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet P4
  • Amânat

    pentru introducerea inc auza in calitate de martor a lichidatorului judiciar acorda termen la 21 octombrie 2010

Flux dosar


Actualizare GRPD