S**** A*****
Recurent ReclamantD********* F*****
Intimat PârâtT********* N******
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** O****
Intimat PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
Intimat PârâtRespinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.12.2011 la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă.
Amână pronunţarea la data de 15.12.2011.
DISPUNE Respinge proba cu relaţii de la CLFF Oarja, în sensul de a comunica numele preşedintelui CLFF Oarja în funcţie la momentul formulării cererii de reconstituire şi al validării recurentei-reclamante. Respinge cererea de suspendare a cauzei şi de înaintare a înscrisurilor defăimate la Parchet, întrucât nu s-a indicat autorul falsului. Urmează a se acorda un termen de judecată pentru ca recurenta-reclamantă să depună dovezi din care să rezulte că a formulat plângere penală la Parchet pentru fals şi pentru a fi asistată de avocatul său ales. Amână judecarea cauzei la 08.12.2011. Părtile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2011.
DISPUNE Încuviinţează cererea formulată de avocatul ales al recurentei-reclamante. Amână judecarea cauzei la 03.11.2011 pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales al recurentei-reclamante şi pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri. Se citează părtile fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2011.
DISPUNE Pune în vedere reprezentantului CLFF Oarja să depună la dosar, în original, şi hotărârea de validare din data de 05.06.1991 ( doar anexa privind pe reclamantă) precum şi procesul verbal pentru suprafata de 7,75 ha , privind pe reclamantă. În situatia în care acest proces verbal există, urmează ca acesta să fie înaintat la dosar iar în situatia în care nu există, să se precizeze în concret acest aspect. Se citează părtile fără termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 06.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2011.
DISPUNE Se emite adresă către CLFF Oarja prin care se solicită înaintarea în original a cererii de reconstituire pentru recurenta S**** A*****, procesul verbal de punere în posesie pentru suprafata de 7,75 ha, hotărârea de validare din 05.06.1991 numai în ceea ce priveste pe recurentă, urmând ca cererea de înscriere în fals să fie prorogată după înaintarea în original a actelor. Amână judecarea cauzei la 08.09.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2011.
DISPUNE Admite cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de avocatul ales al recurentei-reclamante. Amână judecarea cauzei la 16.06.2011. Părtile au termen în cunoştinţă.
DISPUNE Admite cererea formulată de recurenta-reclamantă şi acordă un termen de judecată pentru a studia nota de relatii şi înscrisurile depuse la dosar. Se citează părtile fără termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 19.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2011.
DISPUNE Admite probele solicitate de recurenta-reclamană, prin avocat, respectiv proba cu acte şi proba cu relatii de la CLFF Oarja. Se emite adresă către CLFF Oarja cu solicitarea de a se comunica situatia tuturor validărilor făcute pe numele recurentei-reclamante sau pe numele autorilor acesteia, a punerilor în posesie, cu referire în special la suprafata de 7,75 ha situată în comuna Nucşoara, judetul Argeş. Se citează părtile fără termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 14.04.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2011.
DISPUNE Dispune modificarea citativului cât şi conceptei întocmite pentru acest termen de judecată, având în vedere dispozitiile încheierii de şedinţă din data de 14.01.2009 a instantei de fond, prin care s-a luat act că reclamanta înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtii Dumitrescu Virgil, T********* N******, CLFF Oarja şi CJFF Argeş, renunţând la judecată faţă de ceilalti pârâti. Încuviinţează cererea formulată de recurenta-reclamantă şi acordă un termen de judecată pentru ca aceasta să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Se reia citarea părtilor fără termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 17.03.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2011.