S******* R****
InculpatO***** S***** D* R**** C***
Parte vătămatăF***** L*****
MartorÎn baza art. 108 alin. 1 lit.a din Legea 46/2008, condamnă pe inculpatul S******* R****, cu datele personale din rechizitoriu, cu aplicarea art.74 lit.a 76 lit.d C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori nemarcaţi. În baza art. 81 C.pen., suspendă executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească părţii civile O***** S***** D* R**** C*** 302,72 lei despăgubiri civile. Confiscă în favoarea statului cantitatea de 2,36 mc material lemnos identificat în procesul verbal de predare în custodie nr.4459 din 30.11.2009. În baza art. 191 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care onorariul avocaţial din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondul Ministerului de Justiţie . Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu partea civilă .