A****** C*******
PetentÎn temeiul art.195 (1) din Cod procedură penală : Dispune îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr.1419 din 30 noiembrie 2010, în ambele exemplare originale ale acesteia, în sensul că paragraful 6 va avea următorul conţinut: „Anulează mandatele emise în baza hotărârilor judecătoreşti anterior indicate precum şi mandatele emise în baza sentinţei penale nr.459/29.04.2010, pronunţată de către Judecătoria Moreni în dosarul nr.3044/262/2009 şi în baza sentinţei penale nr.633/27.05.2010, pronunţată de către Judecătoria Tulcea în dosarul nr.2442/327/2010 şi dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei sentinţe penale, ca urmare a contopirii pedepselor”. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.01.2011.
Admite cererea de contopire a executării pedepselor, formulată de către petentul – condamnat A****** C******* - CNP *********0043, fiul Natural şi Maria, născut la 12.07.1991, în prezent deţinut în Penitenciar Tulcea. Descontopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.589/22.05.2007 a Judecătoriei Tulcea, definitivă la 12.06.2007 şi repune în individualitatea ei pedeapsele de : 4 luni închisoare (fapta din 02.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta din 03.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta din 13.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta 18.02.2006). În baza art.33 Cod pen., art.34 Cod pen. şi art.36 alin.2) Cod pen. contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta din 02.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta din 03.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta din 13.12.2005), pedeapsa de 4 luni închisoare (fapta 18.02.2006), aplicate prin Sentinţa penală nr.589/22.05.2007 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin neapelare la 12.06.2007, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni (fapta din 10.03.2007) aplicate prin Sentinţa penală nr.237/15.06.2007 a Judecătoriei Mangalia, definitivă la 10.07.2007 şi cu pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr.108/25.03.2009 a Judecătoriei Mangalia definitivă la 27.04.2009, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (faptele din 22.07.2005, 19.08.2005), aplicată prin Sentinţa penală nr. 215/27.10.2006 a Tribunalului Tulcea rămasă definitivă la data de 15.11.2006, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (fapta din 21.11.2005) aplicată prin Sentinţa penală nr.275/20.12.2006 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă la 16.01.2007, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (fapta din 02.11.2005) aplicată prin Sentinţa penală nr.1906/14.11.2006 a Judecătoriei Tulcea rămasă definitivă la data de 05.12.2006, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (faptele din 28.08.2005 şi 01.09.2005) aplicată prin Sentinţa penală nr.15/23.01.2007 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă la data de 07.05.2008 , măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (fapta din 01.11.2005), aplicată prin Sentinţa penală nr. 586/21.05.2007 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă la data de 05.11.2007, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (faptele din perioada 28.09.2005-15.07.2006), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1145/23.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă la data de 13.11.2008 şi măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (fapta din 19.09.2005), aplicată prin Sentinţa penală nr. 86/27.04.2006 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă la data de 10.05.2006, şi aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 5 ani închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata pedepsei . În baza art.36 alin.3 c.p. deduce pedeapsa executată de la 17.11.2006 la zi. Anulează mandatele emise în baza hotărârilor judecătoreşti anterior indicate şi dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei sentinţe penale, ca urmare a contopirii pedepselor. Onorariul apărătorului din oficiu în suma de 100 lei se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru av. Epifanov Adela. În temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru petentul-condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 30.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.11.2010.
Amână judecata cauzei la data de 22.11.2010, P16, ora 8,30, pentru ataşarea sentinţelor penale care fac obiectul contopirii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.10.2010.
termen pentru a se solicita fişa de cazier judiciar a petentului