T**** I***
PetentC********** N******
MartorB******* L********
MartorÎn baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul T**** I***, la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Trofin Beatrice, în cuantum de 200 lei, conf. delegaţie nr. 02652 din 06.01.2011. În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 400 lei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în sedinţă publică, azi 01.03.2011.