B**** C*******
Inculpat RecurentCondamnă pe inculpatul B**** C*******, - pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” - prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. „a”, ,,c” rap. la art. 76 „d” CP. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. Face aplicarea art. 71 alin. 2 CP raportat la art. 64 lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” C.penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei în condiţiile şi cu consecinţele ce decurg din art. 82, 83 şi următoarele C.penal. Face aplicarea art. 71 alin. 5 C.penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Nacu Romică, se va avansa din fondurile Min. Justiţiei, către B.A. Fălticeni. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 decembrie 2010.
Amana pronuntarea la data de 22 decembrie 2010. data in sedinta publica
Repune cauza pe rol, cu citare părţi. Termen 09 noiembrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 20 octombrie 2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 20 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 13 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2010.