A****** M**** C******
InculpatD**** F********
Parte vătămatăA****** C*******
Parte responsabilă civilmenteA****** O******
Parte responsabilă civilmenteS******** D* P********* D* P* L*** T********* B****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.101 lit.a Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. art. 99 al. 2 C.pen. aplică inculpatului A M C - minor – măsura educativă „mustrarea” Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.102 Cod penal în sensul că dacă va săvârşi o altă infracţiune se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă. Ia act că prejudiciul a fost integral recuperat. Dispune plata onorariilor apărătorilor din oficiu în cuantum de 200 lei, pentru av D C pentru cercetarea judecătorească şi 200 lei pentru avocat B N pentru urmărirea penală, către Baroul Bacău, din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 600 cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorarii apărători din oficiu. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
când va fi citat inculpatul la domiciliu şi prin afişare la uşa Consiliului Local Balcani. Partea vătămată şi partea responsabilă civilmente A****** O****** au Tc. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.3.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 21.03.2011 pentru când vor fi citate părţile, inculpatul şi prin afişare la uşa Consiliului Local Balcani. Dispune citarea martorului din lucrări A****** O****** cu mandat de aducere cu însoţitor.
Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2011 pentru când vor fi citate părţile, inculpatul şi prin afişare la uşa Consiliului Local Balcani. Încuviinţează proba cu martorul din lucrări A****** O****** şi dispune citarea acesteia. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.01.2011
Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2011 pentru când vor fi citate părţile. Dispune introducerea în cauză a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, citarea şi efectuarea referatului cf. art.492CPP. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2010.