M***** D*****
PetentI** B**** - F*** C********
IntimatR***** M****
MartorRespinge ca nefondată plângerea Irevocabilă.
Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2011, ora 8,00, pentru lipsă răspuns la adresa instanţei.
Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2011, ora 8,00, pentru când petenta are termenul în cunoştinţă. Se emite adresă către intimat, cu copie de pe procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenţie aflat la fila 5 dosar, urmând a ne comunica dacă înţelege să se mai folosească de acest înscris, având în vedere că martorul R***** M**** audiat la termenul de astăzi a declarat că semnătura de pe acest înscris nu-i aparţine, precum şi pentru a depune la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie, contestat în prezenta cauză. Se citează intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.11.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2010, ora 8,00, pentru când petenta are termenul în cunoştinţă. Admite cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării şi înscrisurilor anexate, formulată de petentă, prin apărător. Se citează martorul R***** M**** la adresa indicată la fila 5 dosar, cu menţiunea amendării cu amendă în cuantum de 400 lei în caz de neprezentare. Se citează intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.11.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2010, ora 8,00, pentru când petenta are termenul în cunoştinţă. Admite cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării, formulată de intimat. Se citează intimatul cu copie de pe procesul-verbal de contravenţie. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2.11.2010.