Dosar 7064/314/2010 din 23.07.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7064/314/2010
Data dosar:
23.07.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. 1 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul A******* R***, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 alin. 1 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilit conform art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 C. proc. pen., atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. care atrag, în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care 200 de lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 250 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.11.2010.

  • Sedinta din data de 15.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 30.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.11.2010.

  • Sedinta din data de 11.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Încuviinţează probele solicitate de reprezentanta Ministerului Public, proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi proba cu martorul în circumstanţiere Boca Gheorghe solicitat de inculpat prin apărător. Se va efectua adresă la IPJ Suceava pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Pune în vedere inculpatului prin apărător să depună înscrisurile în circumstanţiere încuviinţate şi să asigure prezenţa martorului în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2010 pentru când se vor cita martorii din lucrări Sbîrcea Vasile şi Isăcescu Mugurel Vasile. Dispune avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei a sumei de 50 lei cuvenite apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Garbaşevschi Andreea, conform delegaţiei nr. 2059/17.09.2010, în contul Baroul Suceava. Dată în şedinţa publică, azi, 11 octombrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD