P****** S**** Ş*****
Recurent ReclamantC******* D* E*******
Intimat PârâtC******* C* C***** L********
Intimat PârâtC******* C* L****** C*****
Intimat PârâtC******* C* I*****
Intimat PârâtDOSAR NR 746/241/2010 ÎNCHEIERE 12.10.2012 Admite cererea formulată de petentul P****** S**** Ş*****, dom în Piteşti, strada Nicolae Bălcescu, nr 4, bl L 2, sc D, ap 21, jud Argeş. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1222/16.11.2010 a Judecătoriei Horezu şi decizia civilă nr. 777/R/31.05.2011 a Tribunalului, pronunţate în dosarul nr 746/241/2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2012. Preşedinte,
Admite, în parte, cererea, astfel cum a fost modificată prin cererea aflată la fila 42 dosar şi precizată prin cererea aflată la fila 79 dosar. Ia act de renunţarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu pârâtele Covrescu Liliana-Carmen şi Cojocaru Ileana. Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 847/30.10.2008 la BNP Constantin Drânciu Obligă pârâţii Covrescu Eleonora şi Covrescu Costel Laurentiu să restituie reclamantului, echivalentul în lei a sumei de 32.500 euro, la data plăţii. Obligă reclamantul la plata către pârâta Covrescu Liliana-Carmen, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâţilor Covrescu Eleonora şi Covrescu Costel Laurentiu, la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11. 2010.
Repune cauza pe rol, în vederea repunerii în discuţie a temeiului de drept al acţiunii precizatoare. Fixează termen la 16.11.2010, pentru când: se vor cita părţile.
Amână pronunţarea la data de 29 octombrie 2010, pentru a se depune la dosar, concluzii scrise.
Amână cauza la 26 octombrie 2010, pentru a da posibilitatea reclamantului să achite diferenţa de timbraj.
Amână cauza la 5 octombrie 2010,având în vedere cererea de amânare -înaintată la dosar de apărătorul reclamantului. Se va emite adresă reclamantului să precizeze cadrul procesual şi să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru, stabilită prin încheierea de şedinţă din 28.04.2010, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Amână cauza la 7 septembrie 2010, în vederea citării reclamantulului cu menţiunea "personal, la interogatoriu", pentru a preciza dacă înţelege să renunţe la judecată faţă de pârâtele Covrescu Liliana-Carmen şi Cojocaru Ileana.
Admite cererea. Se va înainta dosarul la grefier repartitor, în vederea repartizării, conform ROI.Fără cale de atac. pronunţată în şedinţă publică azi 21 mai 2010.
Amână cauza pentru a se soluţiona cererea de abţinere, formulată de judecător Dicu Simona-.
Amână cauza pentru a se atasa dos.nr.1057/241/2009 şi pentru a se achita taxa de timbru.