Dosar 840/216/2010 din 23.03.2010

obligaţie de a face grăniţuire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 840/216/2010
Data dosar:
23.03.2010
Instanta:
Judecătoria Curtea de Argeș
Departament:
Judecatorie
Obiect:
obligaţie de a face grăniţuire
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Admite in parte cererea

    Admite acţiunea reclamantei M****** E******** împotriva pârâtului A******** P**** în parte. Obligă pârâtul să permită reclamantei să construiască o poartă la str. Tarniţa nr. 28, pe o lăţime de 2 m.l. a drumului stabilit prin sentinţa civilă nr. 1554/18.X.2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş. Restrânge traseul servituţii de trecere creată în favoarea pârâtului pe tronsonul 1-2-3-4-5(perimetrul haşurat cu roşu în schiţa de plan de la fila 130 din raportul expertului Păunescu Ion), cu o lungime de 45,75 m.l.+4,25 m.l. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 141,75 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 135 m.p., precum şi despăgubiri anuale în cuantum de 47,25 lei pentru tronsonul de drum stabilit, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri. Stabileşte linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 6-7-8 din schiţa de plan de la fila 130. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 1.700 lei cheltuieli parţiale de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 2.XI.2011, în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 02 Noiembrie 2011. Pronunţată azi, 26.X.2011 în şedinţă publică .

  • Sedinta din data de 07.09.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    În temeiul art. 96 C.pr.civ .; Admite cererea apărătorului reclamantei de amânare a cauzei pentru studiul raportului de expertiză tehnică. Amână judecarea cauzei la data de 26 Octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 01.06.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea apărătoarei reclamantei de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză tehnică. Se revine cu adresă la expertul Păunescu Ion să efectueze şi să depună lucrarea înştiinţându-l că reclamanta a achitat cota sa din onorariu. Pune în vedere pârâtului să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 07 Septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2011 .

  • Sedinta din data de 20.04.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    Încuviinţează efectuarea unei expertize tehnice cu următoarele obiective: - identificarea, în schiţă de plan cu vecinătăţi, a terenurilor şi construcţiilor proprietatea părţilor şi stabilirea liniei de hotar dintre acestea, cu amplasarea semnelor vizibile de hotar ce le delimitează; - configurarea servituţii de trecere stabilită prin sentinţa civilă nr. 1544/18.10.2002 a acestei instanţe (ţinând cont de procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc Iordache Vasile cu prilejul punerii în executare a acestei sentinţe cât şi cu prilejul punerii în executare a rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş dispusă cu prilejul efectuării cercetărilor pentru faptele prev. de art. 271 C.p.) - să se concluzioneze dacă, în funcţie de semnele de hotar existente, amplasarea porţilor de către reclamantă este în măsură să restricţioneze exercitarea dreptului de trecere recunoscut pârâtului; - stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului de aproximativ 90 m, reprezentând drumul de trecere ce străbate proprietatea reclamantei, de pe strada Tarniţa şi până la terenul proprietatea pârâtului; - în raport de situaţia actuală din teren şi de poziţionarea construcţiilor proprietatea părţilor, să se precizeze dacă este posibilă restrângerea servituţii de trecere şi în caz afirmativ să se indice traseul acesteia; - să se precizeze dacă, după ce parcurge distanţa de 42 m din drumul de trecere stabilit în favoarea sa, pârâtul poate intra direct pe proprietatea sa sau terenul său rămâne înfundat; Prin tragere la sorţi în şedinţă publică numeşte pe expertul Păunescu Ion stabilind onorariul provizoriu în sumă de 800 lei, în sarcina părţilor, în cote egale. Se emite adresă expertului înştiinţându-l de numire. Se emite adresă Biroului de Expertize Tehnice anunţându-le numirea expertului. Amână judecarea cauzei la data de 01 Iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 23.03.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    În temeiul art. 167-168 C.pr.civ. ; Reprogramează cercetarea locală pentru care fixează data de 28 Martie 2011, orele 1300. Amână judecarea cauzei la data de 20 Aprilie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2011 .

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 1 CIVIL
  • Amână cauza

    În temeiul art. 167-168 C.pr.civ. ; Încuviinţează proba cu cercetarea locală pentru care fixează data de 21 Martie 2011, orele 1300. Amână judecarea cauzei la data de 23 Martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 4 CIVIL
  • Încheiere

    Pune în vedere părţilor prin apărători, să depună la dosarul cauzei câte un scurt istoric cu privire la modalitatea de înfiinţare a servituţii de trecere, configurarea traseului şi motivele pentru care în prezent servitutea a devenit împovărătoare pentru reclamantă şi solicită îngustarea acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2010

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 4 CIVIL
  • Încheiere

    În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru părţi proba cu expertiză tehnică judiciară, apreciind că se impune stabilirea următoarelor obiective, ce vor fi puse în discuţie la termenul următor: - identificarea fondurilor şi indicarea în schiţă; - să precizeze expertul dacă este posibilă restrângerea servituţii, în raport de situaţia actuală de fapt, în caz afirmativ, să se stabilească noile linii de hotar; - evaluarea lipsei de folosinţă generată de exercitarea servituţii, atât în situaţia restrângerii servituţii cât şi în situaţia menţinerii servituţii în forma actuală; - să precizeze expertul dacă, în raport cu situaţia actuală de fapt, este utilă amplasarea unei sau a mai multor porţi pe terenul afectat de servitute, iar în caz afirmativ, care sunt locul şi dimensiunile unor astfel de porţi, stabilite astfel încât să nu afecteze substanţa dreptului de servitute. Prorogă desemnarea unui expert în specialitatea topometrie prin tragere la sorţi, pentru termenul viitor. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2010

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 4 CIVIL
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului, pentru ai da posibilitatea să ia cunoştinţă de notele de şedinţă formulate de pârât. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2010

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Încheiere

    Acordă termen pentru studiul înscrisurilor aflate la dosar. Prorogă discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a celorlalte cererii. Amână judecarea cauzei la 05 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 09.07.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2010. Prorogă discutarea utilităţii probei cu expertiză pentru termenul următor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09 iulie 2010.

  • Sedinta din data de 02.07.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Amânat

    În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu cercetare la faţa locului. Stabileşte termen pentru deplasarea în teren la data de 6 iulie 2010, ora 13.00. Prorogă discutarea utilităţii probei cu expertiză pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 09 iulie 2010 - Sala 1. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 Iunie 2010.

  • Sedinta din data de 18.06.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Amânat

    Încuviinţează cererea părţilor de amânare a cauzei pentru a da posibilitatea pârâtului să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de reclamantă la acest termen de judecată şi pentru interogarea părţilor la acelaşi termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 02 iulie 2010- Sala 1. Se citează pârâtul, cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea administrării probei cu interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 Iunie 2010.

  • Sedinta din data de 04.06.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Încheiere

    În temeiul art. 167-168 C. pr. Civ. ; Încuviinţează părţilor următoarelor probe: înscrisuri, interogatorii şi expertiză tehnică. Prorogă discutarea obiectivelor expertizei tehnice şi cercetarea locală după epuizarea primei faze. Pune în vedere părţilor să depună la dosar interogatoriile reciproce, cu menţiunea decăderii din probă. Pune în vedere pârâtului să se prezinte la termenul următor pentru a fi interogat. Se citează reclamanta, cu menţiunea chemării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 18 iunie 2010- Sala 1. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 Iunie 2010.

  • Sedinta din data de 21.05.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Amânat

    Pentru a da posibilitate reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a înscrisurilor depuse la acest termen, în vederea formulării apărărilor, acordă termen la data de 04 iunie 2010- Sala 1. Acordă termen în cunoştinţă părţilor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 Mai 2010.

  • Sedinta din data de 30.04.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLET 5 CIVIL - stagiar
  • Amânat

    În baza art. 156 Cod procedură civilă, încuviinţează cererea formulată de pârât şi dispune amânarea cauzei la data de 21 mai 2010- Sala 1. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 Aprilie 2010

Flux dosar


Actualizare GRPD