A***** I* I**
ReclamantI**** I* M****
PârâtA***** V*****
PârâtÎn baza art. 248 Cod procedură civilă; Constată perimarea cauzei. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată azi, 23.X.2013, în şedinţă publică.
Hotarare 1004/2013 din 23.10.2013În baza art.242 al.1 pct.1 Cod procedură civilă. Suspendă judecata cauzei la cererea părţilor. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată azi 28.VIII.2012, în şedinţa publică.
Incheiere suspendare din 28.08.2012În baza art. 244 Cod procedură civilă; Suspendă judecata până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 1414/216/2009 aflat în rejudecare pe rolul acestei instanţe. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată azi, 04 mai 2011, în şedinţă publică.
Admite cererea reclamantului de amânare a cauzei pentru a face dovada modului de soluţionare al recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 214/22.02.2010, pronunţată de această instanţă, în dosarul nr. 1416/216/2009 al Tribunalului Argeş. Amână judecarea cauzei la 04 Mai 2011 S1. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2011.
În baza art.244 pct. 1 Cod procedură civilă Suspendă judecata acţiunii formulată de reclamantul A***** I* I**, împotriva pârâţilor I**** I* M**** şi A***** V***** până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 1414/216/2009. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată azi, 12.V.2010, în şedinţă publică .
În baza art. 156 C.pr.civ.; Admite cererea reclamantului de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Se citează reclamantul cu copia întâmpinării şi a cererii reconvenţionale. Amână judecarea cauzei la 12.05.2010 S1. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2010.