N****** P****
InculpatZ****** A****
MartorN****** P****
InculpatCondamnă pe inculpatul NP pentru săvârşirea infracţiunilor de: - „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, la pedeapsa de 1 an închisoare. - „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie” prevăzută şi pedepsită de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. „a” Cod penal, constată că cele două infracţiuni au fost comise în modalitatea concursului real, iar în baza art.34, lit. „b” Cod penal, contopeşte cele două pedepse în pedeapsa cea mai mare, respectiv 2 ani închisoare Face aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit.„a” teza a II-a şi lit. „b” Cod penal privind pedepsele accesorii corelat cu pedepsele complementare de interzicere a unor drepturi pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 şi 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 4 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, alin. (5), Cod penal, privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Stabileşte în favoarea avocatului oficiu Bîta Daniel onorariu în cuantum de 200 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică azi 17 noiembrie 2011
Probe- audiere martori
administrare probe
Lipsă martori.
lipsă martori
probe
lipsă martori
Probe- martori
Procedura nelegală
citare inculpat cu mandat de aducere, probe testimoniale