H***** T****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 320¹ alin. 7 Cpp, art. 13 Cp, art. 74 lit. a Cp rap. la art. 76 lit. e Cp, condamnă pe inculpatul H***** T****, la pedeapsa de 4.000 de lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere. În baza art. 63¹ Cp atrage atenţia inculpatului că în caz de sustragere cu rea credinţă de la executarea amenzii instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei va fi înaintată în fondurile Ministerului Public. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2010.
Se va emite adresă către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava pentru a preciza dacă există dosar penal pe rol, pe numele inculpatului, în care s-a emis mandatul de arestare nr. 6/A/26.03.2008. Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2010, pentru când inculpatul primeşte termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 noiembrie 2010.
Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de apărătorul inculpatului. Admite proba testimonială solicitată de apărătorul inculpatului, cu martorul Palaghian Andrei. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a înainta la dosar fişa de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 29 noiembrie 2010, pentru când se vor cita martorii din lucrări Mangu Sergiu şi Cojocaru Andrei Gabriel, martorului propus de inculpat, respectiv Palaghian Andrei, urmând a-i fi asigurată prezenţa în instanţă, fără a fi citat. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 noiembrie.