S**** G** A********
InculpatM***** M****
Parte civilăRespinge cererea inculpatului SOARE ALEXANDRU de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.În baza art. 3002 Cod procedură penală cu aplicarea art.160b Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul SOARE ALEXANDRU.În temeiul art. 160b alin. 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Soare Alexandru, în condiţiile art.160b alin.1 Cod procedură penală.Dispune efectuarea adreselor la Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti precum şi către Biroul executări penale din cadrul instanţei, menţionate mai sus.Acordă termen fond la data de 02 august 2011, Complet 7a pentru când se citează inculpatul prin administraţia locului de deţinere Penitenciarul Slobozia, partea vătămată cu menţiunea prezenţa obligatorie în vederea audierii, martorii citaţi la domiciliu cu menţiunea prezenţei obligatorii, în caz contrar, vor fi amendaţi, precum şi cu mandate de aducere, martorul Dumitru George Cristian va fi citat în arestul IPJ Ialomiţa cât şi în Penitenciarul Slobozia. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare asupra solutiei privind mentinerea arestarii preventive şi cu recurs odată cu fondul asupra celorlalte dispozitii.Pronunţată in sedinţă publică astăzi 05.07.2011.