C****** I***** S** C* S***** P**** A*** L* S** F**** S* A********
ReclamantM***** T***** S**
IntimatC****** I***** S** P*** A************ J******* C*** D* I********* T*********** S***
Recurentadmite recursul formulat de recurenta SC C.I. SRL, în insolvenţă, prin administratorul judiciar Casa de Insolventa Transinvania SPRL, în contradictoriu cu intimata SC M.T. SRL, împotriva sentinţei civile nr.2457/16 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.12785/211/2010, o care o modifică în parte, după cum urmează : Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC C.I. SRL, în insolvenţă, prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL şi, în consecinţă: Obligă pârâta SC M. T. SRL să plătească reclamantei C.I. SRL echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii al sumei de 575,00 euro, reprezentând daune interese. Respinge, ca neîntemeiate, pretenţiile suplimentare ale reclamantei SC C.I. SRL, în cuantum de 454,5 euro, reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta SC M.T. SRL să plătească reclamantei C.I. SRL suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Ia act că recurenta SC C.I. SRL, în insolvenţă, prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011.
Hotarare 653/2011 din 14.11.2011