C******* S****
ReclamantP**** I****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta Căpăţînă Sanda, domiciliată în Bucureşti, strada Calea Griviţei, nr.156, sc.D, ap.101 parter, sector 1. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr.861/14 iulie 2011 a Judecătoriei Turnu Măgurele în sensul că atribuie reclamantei în deplină proprietate un număr de 1824 acţiuni nominative menţionate în certificatul de acţionar nr.100932/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia şi pârâtei P**** I****, domiciliată în comuna Putineiu, judeţul Teleorman, în deplină proprietate un număr de 1824 acţiuni nominative menţionate în certificatul de acţionar nr.100931/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia şi nu un număr de câte 975 acţiuni nominative cum s-a consemnat. Definitivă. Cu recurs în 15 zile libere de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2011.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.09.2011Admite acţiunea civilă pentru partaj judiciar formulată de reclamanta Căpăţînă Sanda, domiciliată în Bucureşti, strada Calea Griviţei, nr.156, sc.D, ap.101, parter, sector 1, împotriva pârâtei P**** I****, domiciliată în comuna Putineiu judeţul Teleorman. Declară deschisă succesiunea defunctei Căpăţînă Floarea decedată la data de 9 noiembrie 1994 cu ultimul domiciliu în comuna Crîngu, judeţul Teleorman. Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune dintr-un certificat de acţionar nr.100932/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia având un număr de 975 acţiuni nominative în valoare totală de 975.000 lei vechi. Moştenitori legali ai defunctei au rămas Căpăţînă Eftimie(Eftenie)în calitate de soţ supravieţuitor căruia i se cuvine o cotă de 1 din masa succesorală şi reclamanta şi pârâta în calitate de fiice, cărora le revine o cotă de 3 din masa succesorală. Declară deschisă succesiunea defunctului Căpăţînă Eftimie(Eftenie) decedat la data de 29 mai 1997 cu ultimul domiciliu în comuna Putineiu judeţul Teleorman. Masa succesorală rămasă de pe urma acestuia se compune din suprafaţa de 2 ha.şi 612 m.p.teren arabil situat în extravilanul comunei Crîngu, în prezent al comunei Dracea în urma reorganizării administrativ teritoriale, amplasat în tarlalele şi parcelele menţionate în titlul de proprietate nr.3000685 din 15 ianuarie 1996 emis de Comisia Judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi certificatul de acţionar nr.100931/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia având un număr de 975 acţiuni nominative în valoare totală de 975.000 lei vechi. Moştenitori legali ai defunctului au rămas reclamanta şi pârâta în calitate de fiice cu o cotă de câte 1 din masa succesorală. Dispune ieşirea din indiviziune şi atribuie părţilor bunurile succesorale conform variantei nr.1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Constantin Livia după cum urmează: Atribuie reclamantei în deplină proprietate suprafaţa de 1.0306 ha.teren arabil extravilan situat pe raza comunei Dracea, parcelat astfel: suprafaţa de 1000 m.p.teren extravilan categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 6, parcela 38/60 având următorii vecini: N-Dinu Ion, S – Doncea Lina, E – Drum, V- Pârâu Călmăţui; suprafaţa de 5000 m.p. teren extravilan categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 3/2, parcela 19/49, având următorii vecini: N – Drum, S- Antena, E-Oprica Ion, V-Mircete Dobre; suprafaţa de 4306 m.p. teren extravilan categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 3/3, parcela 19/113, având următorii vecini: N-Antena, S-Drum, E şi V – Voinea Radu precum şi un număr de 975 acţiuni nominative în valoare totală de 975.000 lei vechi menţionate în certificatul de acţionar nr.100932/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia. Atribuie pârâtei în deplină proprietate suprafaţa de 1.0306 ha.teren arabil extravilan situat pe raza comunei Dracea, parcelat astfel: suprafaţa de 600 m.p.teren extravilan categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 3(4), parcela 26/149 având următorii vecini: N-Siteavu Elena, S-Vlădău Iancu, E şi V-drum; suprafaţa de 9706 m.p. teren extravilan categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 3/3, parcela 19,113 având următorii vecini: N-Antenă, S-drum, E şi V-Voinea Radu precum şi un număr de 975 acţiuni nominative în valoare totală de 975.000 lei vechi menţionate în certificatul de acţionar nr.100931/3 decembrie 1996 emis de Fondul Proprietăţii Private Muntenia. Admite în parte capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 862,5 lei cheltuieli de judecată proporţional cotei legale( de jumătate din masa succesorală ). Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 14 iulie 2011, în şedinţă publică.
Hotarare 861/2011 din 14.07.2011Admite cererea de acordare termen formulată în scris de către expert Constantin Livia. Amână cauzei şi fixează termen de judecată la data de 14 iulie 2011 pentru când: -se va reveni cu adresă către expert Constantin Livia în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii lui la dosar cu cel puţin cinci zile înaintea termenului acordat, cu următoarele menţiuni: -suprafaţa de teren extravilan de 2,06 ha se află în prezent pe raza teritorială a comunei Dracea, judeţul Teleorman în urma reorganizării administrative din anul 2004. -să lotizeze terenul în mai multe variante având în considerare solicitările părţilor şi nota explicativă cu privire la această atribuire depusă la dosar de către reclamantă. -onorariul estimativ în sumă de 400 lei a fost achitat de către reclamantă conform chitanţei depuse la dosar. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2011.
Admite proba cu expertiză specialitatea topo. Numeşte în cauză pe expert Constantin Livia pentru efectuarea raportului de expertiză având ca obiective: evaluarea şi lotizarea suprafeţei de 2,06 ha teren extravilan menţionat în acţiune în cote de 1 pentru fiecare parte. Stabileşte un onorariu estimativ pentru expertiză în valoare de 400 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei să achite în timp util onorariul pentru expertiză. Amână cauzei şi fixează termen de judecată la data de 23 iunie 2011 pentru când: - se va emite adresă către expert Constantin Livia în vederea efectuării raportului de expertiză. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2011.