C******** P******
ReclamantN**** I** S******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta C******** P******. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 1212/26 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 1578/216/2011, definitivă şi irevocabilă la data de 16 decembrie 2011 prin nerecurare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 octombrie 2012
Admite în parte acţiunea, aşa cum a fost completată, formulată de reclamanta C******** P****** împotriva pârâtului N**** I** S******. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.500 EURO, în echivalent lei la data plăţii. Obligă pe pârât la 2.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 12octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2011, orele 12:00 Pronunţată în şedinţa publică de la 14 septembrie 2011.
În baza art. 167 - 168 Cod procedură civilă, încuviinţează probele solicitate de reclamantă, respectiv: proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu martorii Oproiu Ion şi Ciortan Mirela-Maria, ce vor fi prezentaţi necitaţi, şi proba cu înscrisuri. Se citează pârâtul cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei să prezinte martorii necitaţi, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit dispoziţiilor art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi un exemplar pentru comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 14 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 august 2011.
În baza art. 156 Cod procedură civilă, admite cererea pârâtului de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător. Admite cererea reclamantei de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată. Se citează reclamanta cu menţiunea de a prezenta la termenul următor de judecată originalul înscrisului sub semnătură privată, comunicându-i-se totodată că acţiunea este nesemnată. Amână judecarea cauzei la data de 31 august 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 iunie 2011.