A******** C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul A******** C********* pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” - prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. „a”, ,,c” rap. la art. 76 „e” Cod penal şi cu aplicarea art.43 din Legea nr.202/ 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal. În temeiul art. 71 alin.5 raportat la art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b suspendă executarea pedepsei accesorii pe toată durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei pentru urmărirea penală, 200 lei pentru judecată, 200 lei onorariu avocat oficiu Amariei Camelia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2010.
Amână pronunţarea la data de 3 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică.