S******* D***
InculpatÎn baza art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 lit.c şi 76 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul S******* D*** – CNP – *********4239, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a -II- a şi b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 C. proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 Cod penal. În temeiul art. 71 alin 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. In baza art. 191 alin 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei – potrivit art.3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, reprezintă onorariu avocat oficiu care se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea, pentru av. Şerban Ilie. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.02.2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 16 februarie 2011.