R*** O*******
RecurentS* T**** T*********** S**
IntimatAdmite recursul formulat de recurentul R O în contradictoriu cu intimata SC T T SRL împotriva sentinţei civile nr. 361/2011 pronunţată la 23 martie 2011 în dosarul nr. 1974/219/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică, după cum urmează:Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul R O în contradictoriu cu pârâta SC T T SRL, şi în consecinţă:Dispune rezoluţiunea parţială a contractului de executare lucrări încheiat între reclamant şi pârâta SC T T SRL la data de 15 iulie 2009 din culpa pârâtei.Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.600 lei reprezentând contravaloarea uşii de intrare la imobilul în Floreşti, Respinge cererea reclamantului pentru diferenţa solicitată până la contravaloarea sumei de 480 euro.Obligă pârâta SC T T SRL să plătească reclamantului R O suma de 238,10 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond. Obligă intimata SC T T SRL să plătească recurentului R O suma de 396,80 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.Irevocabilă.