S* F**** S**
PetentC*****
IntimatAdmite plangerea. Dispune anularea procesului-verbal contestat si exonerarea petentului de toate sanctiunile aplicate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.09.2012
În conformitate cu Hotărârea nr.2/2012 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis desfiinţarea completului de judecată, prezidat de doamna judecător Bunaiaşu Mihaela, respectiv completul specializat în cauze civile nr. 9, datorită faptului că începând cu data de 16.01.2012, doamna judecător a fost transferată în cadrul secţiei penale din cadrul Judecătoriei Ploieşti, În vederea soluţionării cauzei în vedere cu dispoziţiile art.99 pct.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţei,