L******* I****
ContestatorI************ J******* A* P******* D* F******** C**** S******
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de contravenientul L******* I****.
Citarea contravenientului cu exemplarul 2 din întâmpinare în vederea studierii acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 22.04.2011,termen cunoscut de reclamant şi pentru care se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.03.2011
Admite cererea de amânare formulată de intimată. Revenirea cu adresă la intimată pentru a comunica întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie şi se va înainta în copie plângerea contravenientului şi a procesului verbal de contravenţie în vederea formulării şi depunerii întâmpinării. Se va cita contravenientul. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2011,termen cunoscut de reclamant şi pentru care se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2011
Admite cererea formulată de reprezentantul intimatei subinspector de poliţie Stanca Sergiu, în vederea formulării şi depunerii întâmpinării. Efectuarea de adresă la intimată pentru a comunica întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie. Se va cita contravenientul. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2011,termen cunoscut de reclamant şi pentru care se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2011