G******** V*****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul G******** V***** privind judecarea cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 320/1 C.p.p. In baza art.254 al.1 c.p. rap. la art. 7 alin.1 din Legea 78/2000, cu referire la art.320 ind 1 C.p.p. şi Legea 202/2010, dispune condamnarea inculpatului G******** V*****, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b C.p. In baza art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II şi b C.p. In baza art. 88 C.p. deduce din durata pedepsei pronunţate împotriva inculpatului perioada prevenţiei, respectiv de la 24.05.2001 la 22.06.2011. In baza art.86/1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, perioadă socotită termen de încercare. In baza art.86 indice 3 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte odată la trei luni la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Călăraşi b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.86 indice 4 C.p. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. In baza art.118 lit. c C.p. dispune confiscarea specială în folosul statului a sumei de 100 lei de la inculpatul G******** V*****. Obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu în faza de judecată. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.
Admite cererea pentru lipsă de apărare formulată de inculpat
Admite cererea de abţinere