I************ D* P****** A* J******** M********
PetentB******* A*****
IntimatIa act de renunţarea la judecată a petentului I************ D* P****** A* J******** M********, cu sediul în Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, jud. Maramure?, în contradictoriu cu intimatul B******* A*****, cu ultimul domiciliu în Baia Mare, str. Mără?e?ti, nr. 18/24, jud. Maramure?. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 septembrie 2011.
Faţă de lipsa de procedură cu intimatul, în temeiul art. 85 şi 107 Cod procedură civilă, instanţa apreciază necesar a se solicita petentului, prin adresă, să comunice instanţei actualul domiciliul al intimatei, iar în caz contrar să procedeze la publicarea citaţiei intimatei într-un cotidian local şi într-unul naţional, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de judecată stabilit, conform dispoziţiilor art. 95 Cod procedură civilă, Pentru a se solicita Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Maramureş, prin adresă, să comunice domiciliul cu care figurează în evidenţele sale intimatul
Incheiere de sedinta din 31.05.2011