Ş***** I* C******
ReclamantŞ***** I* G*******
PârâtŞ***** I* V*****
PârâtH*** I* E****
PârâtC******* I* N******
PârâtADMITE CEREREA DE ÎNVESTIRE CU FORMULĂ EXECUTORIE.
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Admite, astfel cum a fost modificată, acţiunea civilă de ieşire din indiviziune formulată de reclamantul Şoiman Costică, domiciliat în com. Icuşeşti, jud. Neamţ, împotriva pârâţilor Şoiman Gheorghe, Şoiman Vasile, Hâra Elena, Chirieac Natalia, domiciliaţi în com. Icuşeşti, jud. Neamţ, Şoiman Sorin, domiciliat în mun. Roman, str. Ştefan cel Mare, bl. 4, sc. C, ap. 32, Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa, domiciliaţi în com. Mirceşti, jud. Iaşi, şi în consecinţă: Constată deschisă succesiunea după defunctul Şoiman D. Ion, cu ultimul domiciliu în com. Icuşeşti, jud. Neamţ, prin decesul acestuia, survenit la 19 mai 1991. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Şoiman D. Ion se compune din suprafaţa totală de 4 ha 5900 mp, teren situat pe raza satului Icuşeşti, com. Icuşeşti, jud. Neamţ, înscris în titlul de proprietate nr. 38/195 din 20 noiembrie 1997 eliberat de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dispus după cum urmează: - în extravilan: - suprafaţa de 6800 mp, teren arabil situat în pct. „Şes”, la nr. topografic 27/475/29, cu vecinii: la nord – pârâu, la est – Moisei Aglaia, la sud – drum exploatare, iar la vest – moşt. def. Pricope D. Ioan, în valoare expertizată de 2.040 RON; - suprafaţa de 3500 mp, teren arabil situat în pct. „Rachiţă”, la nr. topografic 25/491/6, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Ş***** I* G*******, la sud – drum exploatare, iar la vest – Croitoru Gheorghe, în valoare expertizată de 1.050 RON; - suprafaţa de 1 ha, teren arabil situat în pct. „Bobeică”, la nr. topografic 1/3/32, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Coşneţ Elena, la sud – drum exploatare, iar la vest – Chiriac Alecu, în valoare expertizată de 3.000 RON; - suprafaţa de 1 ha 5392 mp, teren arabil situat în pct. „Vataşniţa Mare”, la nr. topografic 21/421/10, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Paraschiv Maria, la sud – pârâul Icuşeşti, iar la vest – Şoiman Vasile, în valoare expertizată de 4.620 RON; - suprafaţa de 3300 mp, teren livezi situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – drum exploatare, la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 980 RON; - suprafaţa de 3600 mp, teren păşune situat în pct. „Devălmăşie”, la nr. topografic 29/597, cu vecinii: la nord – Macovei Profira, la est – canal, la sud – păşune Consiliul Local, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 360 RON; - în intravilan: - suprafaţa de 3308 mp, teren arabil (2150 mp) şi vii (798 mp) situat la nr. topografic 12/240/1 şi 2, cu vecinii: la nord – Chiriac A. Jorj, la est – Ionescu Emil, la sud – Ionescu Emil, Şoiman I. Constantin, iar la vest – păşune comunală, în valoare expertizată de 13.150 RON. Valoarea masei succesorale rămase după defunctul Şoiman D. Ion este de 25.200 RON. Constată că la succesiunea defunctului Şoiman D. Ion vin părţile, după cum urmează: - reclamantul Şoiman Costică şi pârâţii Şoiman Gheorghe, Şoiman Vasile, Hâra Elena şi Chirieac Natalia, în calitate de fii şi fiice, cărora li se cuvine cota-parte indiviză de câte 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă câte 3.600 RON; - pârâtul Şoiman Sorin, în calitate de succesor legal (ca fiu) al defunctului Şoiman I. Ioan, decedat la 27 august 2001, fiu al lui de cujus, căruia i se cuvine prin retransmitere cota-parte indiviză de 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă 3.600 RON; - pârâţii Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa, în calitate de succesori legali (ca fiu şi fiică ) ai defunctei Dochiţianu Aurica, decedată la 15 decembrie 1994, fiică a lui de cujus, cărora li se cuvine împreună, prin retransmitere, cota-parte indiviză de 1/7 din masa succesorală, potrivit art. 669 din vechiul Cod civil, ceea ce valoric reprezintă 3.600 RON împreună. În temeiul art. 6731-67314 Cod proc. civilă dispune ieşirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii defunctului Şoiman D. Ion prin formarea şi atribuirea de loturi în natură, după cum urmează: Lotul nr. 1 se atribuie reclamantului Şoiman Costică şi se compune din: - suprafaţa de 6100 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Vataşniţa Mare”, la nr. topografic 21/421/10, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtei Hâra Elena (lotul nr. 3), la sud – pârâul Icuşeşti, iar la vest – Şoiman Vasile, în valoare expertizată de 1.830 RON; - suprafaţa de 471 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit reclamantului Şoiman Costică este de 1.970 RON. Lotul nr. 2 se atribuie pârâtei Chirieac Natalia şi se compune din: - suprafaţa de 2500 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Vataşniţa Mare”, la nr. topografic 21/421/10, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), la sud – pârâul Icuşeşti, iar la vest – lotul atribuit pârâtei Hâra Elena (lotul nr. 3), în valoare expertizată de 750 RON; - suprafaţa de 472 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Gheorghe (lotul nr. 7), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit pârâtei Hâra Elena (lotul nr. 3), în valoare expertizată de 140 RON; - suprafaţa de 3600 mp, teren păşune extravilan situat în pct. „Devălmăşie”, la nr. topografic 29/597, cu vecinii: la nord – Macovei Profira, la est – canal, la sud – păşune Consiliul Local, iar la vest – drum exploatare, în valoare expertizată de 360 RON. Valoarea lotului atribuit pârâtei Chirieac Natalia este de 1.250 RON. Lotul nr. 3 se atribuie pârâtei Hâra Elena şi se compune din: - suprafaţa de 6092 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Vataşniţa Mare”, la nr. topografic 21/421/10, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtei Chirieac Natalia (lotul nr. 2), la sud – pârâul Icuşeşti, iar la vest – lotul atribuit reclamantului Şoiman Costică (lotul nr. 1), în valoare expertizată de 1.830 RON; - suprafaţa de 472 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit pârâtei Chirieac Natalia (lotul nr. 2), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa (lotul nr. 6), în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit pârâtei Hâra Elena este de 1.970 RON. Lotul nr. 4 se atribuie pârâtului Şoiman Sorin şi se compune din: - suprafaţa de 350 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Rachiţă”, la nr. topografic 25/491/6, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Gheorghe (lotul nr. 7), la sud – drum exploatare, iar la vest – lotul atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa (lotul nr. 6), în valoare expertizată de 105 RON; - suprafaţa de 5000 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Bobeică”, la nr. topografic 1/3/32, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Coşneţ Elena, la sud – drum exploatare, iar la vest – lotul atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa (lotul nr. 6), în valoare expertizată de 1.500 RON; - suprafaţa de 700 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Vataşniţa Mare”, la nr. topografic 21/421/10, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Paraschiv Maria, la sud – pârâul Icuşeşti, iar la vest – lotul atribuit pârâtei Chirieac Natalia (lotul nr. 2), în valoare expertizată de 210 RON; - suprafaţa de 471 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Vasile (lotul nr. 5), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit reclamantului Şoiman Costică (lotul nr. 1), în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit pârâtului Şoiman Sorin este de 1.955 RON. Lotul nr. 5 se atribuie pârâtului Şoiman Vasile şi se compune din: - suprafaţa de 6100 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Şes”, la nr. topografic 27/475/29, cu vecinii: la nord – pârâu, la est – lotul atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa (lotul nr. 6), la sud – drum exploatare, iar la vest – moşt. def. Pricope D. Ioan, în valoare expertizată de 1.830 RON; - suprafaţa de 471 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa (lotul nr. 6), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit pârâtului Şoiman Vasile este de 1.970 RON. Lotul nr. 6 se atribuie în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa şi se compune din: - suprafaţa de 700 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Şes”, la nr. topografic 27/475/29, cu vecinii: la nord – pârâu, la est – Moisei Aglaia, la sud – drum exploatare, iar la vest – lotul atribuit pârâtului Şoiman Vasile (lotul nr. 5), în valoare expertizată de 210 RON; - suprafaţa de 350 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Rachiţă”, la nr. topografic 25/491/6, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), la sud – drum exploatare, iar la vest – Croitoru Gheorghe, în valoare expertizată de 105 RON; - suprafaţa de 5000 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Bobeică”, la nr. topografic 1/3/32, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), la sud – drum exploatare, iar la vest – Chiriac Alecu, în valoare expertizată de 1.500 RON; - suprafaţa de 471 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – lotul atribuit pârâtei Hâra Elena (lotul nr. 3), la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit pârâtului Şoiman Vasile (lotul nr. 1), în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit în indiviziune pârâţilor Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa este de 1.955 RON. Lotul nr. 7 se atribuie pârâtului Şoiman Gheorghe şi se compune din: - suprafaţa de 3308 mp, teren arabil (2150 mp) şi vii (798 mp) intravilan situat la nr. topografic 12/240/1 şi 2, cu vecinii: la nord – Chiriac A. Jorj, la est – Ionescu Emil, la sud – Ionescu Emil, Şoiman I. Constantin, iar la vest – păşune comunală, în valoare expertizată de 13.150 RON; - suprafaţa de 2800 mp, teren arabil extravilan situat în pct. „Rachiţă”, la nr. topografic 25/491/6, cu vecinii: la nord – drum exploatare, la est – Ş***** I* G*******, la sud – drum exploatare, iar la vest – lotul atribuit pârâtului Şoiman Sorin (lotul nr. 4), în valoare expertizată de 840 RON; - suprafaţa de 472 mp, teren livezi extravilan situat în pct. „Livadă”, la nr. topografic 30/577/18, cu vecinii: la nord – moşt. def. Hîrţan I. Gheorghe, la est – drum exploatare, la sud – Bălăiţă Vasile, iar la vest – lotul atribuit pârâtei Chirieac Natalia (lotul nr. 2), în valoare expertizată de 140 RON. Valoarea lotului atribuit pârâtului Şoiman Gheorghe este de 14.130 RON. Schiţa anexă raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topometrie, în ceea ce priveşte varianta II de lotizare propusă de expert, face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul Şoiman Gheorghe la plata de sulte băneşti egalizatoare, după cum urmează: - către reclamantul Şoiman Costică şi pârâţii Hâra Elena şi Şoiman Vasile – suma de câte 1.630 RON fiecăruia; - către pârâta Chirieac Natalia – suma de 2.350 RON; - către pârâtul Şoiman Sorin – suma de 1.645 RON; - către pârâţii Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa – suma de 1.645 RON împreună. Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Şoiman Costică, după cum urmează: - pârâţii Chirieac Natalia, Hâra Elena, Şoiman Vasile, Şoiman Sorin şi Şoiman Gheorghe – suma de câte 572 RON fiecare; - pârâţii Dochiţianu Gabriel-Daniel şi Lorenţ Daniela-Lenuţa – suma de 572 RON împreună. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 noiembrie 2012.
Hotarare 3500 din 23.11.2012Amână pronunţarea la data de 23.11.2012
Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2012 pentru a se comunica raportul de expertiză părţilor lipsă şi pentru a se achita taxa de timbru.
Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2012 pentru a se efectua raportul de expertiză.
Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiza topografică având ca obiective identificarea, evaluarea şi lotizarea terenului în litigiu. Desemnează expert de pe lista comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Neamţ pe domnul expert Apostol Florin. Pune în vedere dl. expert Apostol Florin ca una din variantele de lotizare avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză să fie cea propusă de pârâţi prin întâmpinare. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în suma de 700 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului provizoriu stabilit în sarcina sa, în terme de 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat, cu menţiunea de a efectua după convocarea părţilor şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte exemplare, cu 5 zile înaintea termenului de judecată, cu ataşarea dovezilor de comunicare a părţilor. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru a se comunica desemnarea domnului Apostol Florin, în calitate de expert în cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen în data de 21.09.2012, pentru când se citează pârâtul Şoiman I. Sorin, reclamantul şi ceilalţi pârâţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.06.2012.
Acordă termen de judecată la data de 8 iunie 2012 , pentru când reclamantul şi pârâţii Chirieac Natalia, Hâra Elena, Lorenţ Daniela Lenuţa, Şoiman Gheorghe şi Şoiman Vasile au TC. Se repetă procedura de citare cu pârâţii lipsă, care nu au termen în cunoştinţă, respectiv: Dochiţianu Gabriel Daniel şi Şoiman Sorin. Pune în vedere reclamantului, prin avocat, să depună dovada achitării taxei de timbru de 711 lei şi timbru judiciar de 2,5 lei, pentru cererea de repunere pe rol. La termenul următor, apărătorul titular al reclamantului şi celelalte părţi lipsă îşi vor exprima punctul de vedere cu privire la lotizare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11. 05. 2012.
În temeiul art. 1551 Cod proc. civilă, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă (achitarea taxei judiciare de timbru la valoarea masei succesorale, depunerea încheierii emise de notarul public potrivit prevederilor art. 109 Cod proc. civilă, depunerea Anexei 24 după defuncţii Şoiman D. Ion şi Şoiman I. Ioan), suspendă judecarea acţiunii civile de ieşire din indiviziune formulate de reclamantul Şoiman Costică, domiciliat în com. Icuşeşti, jud. Neamţ, în contradictoriu cu pârâţii Şoiman Gheorghe, Şoiman Vasile, Hâra Elena, Chirieac Natalia, domiciliaţi în com. Icuşeşti, jud. Neamţ, Şoiman I. Sorin, domiciliat în mun. Roman, str. Ştefan cel Mare, bl. 4, sc. C, ap. 32, Dochiţianu Gabriel Daniel şi Lorenţ Daniela Lenuţa, domiciliaţi în com. Mirceşti, jud. Iaşi. Cu recurs separat pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011 pentru a se depune relaţiile solicitate de instanţă.
Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2011, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îşi precizeze acţiunea şi să indice moştenitorii părţilor, pentru introducerea în cauză a acestora. Se va achita taxa judicxiară de timbru parţială în sumă de 700 lei. Se va înainta adresă la Primăria Roman pentru a se depune copia actului de deces al defunctului Şoiman Ioan.