G**** T******
InculpatV**** E***
Parte civilăN******* I****
Parte civilăC***** A****
Parte civilăM******** M*****
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale evidente. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei Sentinţei penale nr.320/19.09.2011, a dispozitivului Senţinţei Penale nr. 320/19.09.2011 .Dispune îndreptarea erorii materiale din mandatul de executare a pedepsei închisorii . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat si procuror. Pronunţată în şedinţă publică din data de 02.11.2011
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a), e), g) şi i), alin. 2 lit. b) cu ap. art. 41 alin. 2 si art. 37 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedura penala, condamnă pe inculpatul G.T. la pedeapsa de 3 (trei) ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este savarsita in timpul liberarii conditionate dispusa prin S.p 1118/29.11.2010 a Judecatoriei Satu Mare. In baza art. 61 alin. 1 revoca liberarea conditionata privind restul neexecutat de 685 zile din S.p.1118/2010 pe care il contopeste cu pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta rezultand pedeapsa ce mai grea de 3 ani inchisoare pe care o sporeste cu 4 luni inchisoare, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni inchisoare cu privare de libertate. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Constată că inculpatul este arestat in cauza , in baza art.88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii, a arestării preventive de la 19.07.2011 pana la zi. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art.14 Cod procedură penală cu ap. art. 161 raportat la art.346 Cod procedură penală şi art.998-999 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partile civile V. E., M. M. si N. I. si obliga inculpatul la plata sumei de 1500 lei catre partea civila V. E. si plata sumei de 17.400 lei catre partea civila M. M. si plata sumei de 300 lei catre partea civila N. I.. Constata ca partile vatamate T. A., Z. F., Z. A., G. V. si S.C Geo T. I. S.R.L nu s-au constituit parti civile in cauza, prejudiciul fiind recuperat. Constata ca partea civila C. A. a renuntata la constituirea de parte civila in cauza. In baza art. 118 alin 1 lit. e) si alin. 5 Cod penal dispune confiscarea sumei de 20 lei reprezentand folosul obtinut de inculpat ca urmare a valorificarii bunurilor apartinand partilor vatamate C. A. si G. V.. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum totala de 750 lei din care suma de 400 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj pentru apărătorul din oficiu Mates Mihai (200 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, partile civile M. M., C. A. si de la comunicare pentru partile civile V. E., N. I. si partile vatamate. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.09. 2011.
A.P.19.09.2011
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2011Amânat pronunţarea pentru data de 14.09.2011
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2011În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 160 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G.T, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.10/J/20.07.2011, emis de Judecătoria Zalău ( Încheierea penală nr. 25/A/20.07.2011). În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului G.T. În baza art. 139 alin. 1 şi urm. C.p.p., respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul G.T. Constată stabilit termen de judecată a cauzei pentru data de 07.09.2011. Onorariul avocatului care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului G.T. avocat M.M., în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.08.2011, ora 13,40, în lipsa inculpatului.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.08.2011În baza art.50 Cod procedură penală rap. la art.48 al.1 lit. a) C.p.p., admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător M.D.E., privind verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în dosarul nr. 4636/337/2011 al Judecătoriei Zalău. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.08.2011.
Incheiere abtinere din 12.08.2011