S*** F******** S***
IntimatC*********** S*** - D******* C******
RecurentADMITE,ÎN PARTE PLÂNGEREA. Dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Ia act că petenta, prin av. Spiridon Ştefan, renunţă la proba cu martorul Iordache Ion. Amână judecarea cauzei faţă de lipsa relaţiilor şi înscrisurilor solicitate intimatei prin adresă şi acordă termen de judecată la data de 03 octombrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către intimată conform celei de la fila 18 din dosar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 septembrie 2011. NOTĂ: După finalizarea şedinţei de judecată, în data de 06.09.2011, s-au comunicat de către intimată relaţiile şi înscrisurile solicitate prin adresă.
Constată că este prima zi de înfăţişare. Constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial exclusiv cu judecarea dosarului nr. 5562/288/2011, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001. Încuviinţează probele cu înscrisuri şi cu martorul Iordache Ion, solicitate de petentă, prin av. Spiridon Ştefan. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 05 septembrie 2011, pentru când: Din oficiu, emite adresă către intimată să înainteze dovada de comunicare a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 851692/31.03.2011 către petentă, bonul sau tichetul privind măsurarea ansamblului VL-70-YCF şi VL-60-YCF în 31.03.2011, să răspundă dacă au fost măsurate dimensiunile ansamblului rutier cu nr. VL-70-YCF şi VL-60-YCF, sau dimensiunile excavatorului transportat. Pune în vedere petentei, prin av. Spiridon Ştefan, să depună la dosar plicul prin care primit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 851692/31.03.2011, copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de înmatriculare pentru ansamblul format din remorcă şi capăt remorcă VL-70-YCF şi VL-60-YCF şi cărţile de identificare în copii certificate pentru conformitate cu originalul, certificatul de înmatriculare pentru excavatorul transportat, documente privind transportarea excavatorului în data de 31.03.2011. Se citează martorul Iordache Ion la locul de muncă al acestuia, respectiv la sediul S*** F******** S*** Acordă termen în cunoştinţă petentei şi intimatei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2011.