S* N******* S*** C* S**
Recurent PetentB**** M******
Recurent PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatRespinge plângerea contravenţională. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 03.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 03.11.2011. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 27.10.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2011 pentru lipsa fişelor de identificare a numiţilor Ghiaur Florin, Niţă Ilie şi Mandu Gheorghe. Se revine cu adresă către intimat în vederea comunicării, în original, fişele de identificare a numiţilor Ghiaur Florin, Niţă Ilie şi Mandu Gheorghe. Dispune amendarea Inspectorului Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş cu suma de 500 lei, pentru necomunicarea relaţiilor în termenul stabilit de instanţă, urmând a-i fi comunicată încheierea. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte amendarea inspectorului şef. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 Septembrie 2011.
Încuviinţează în parte petenţilor, proba cu relaţii de la intimat, respectiv să comunice instanţei originalele fişelor de identificare ale numiţilor Ghiaur Florin, Niţa Ilie şi Mandu Gheorghe, existente la filele 35, 36 şi 44. Emite adresă către intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEŞ în sensul celor de mai sus cu copii ale fişelor de identificare, existente la filele35, 36 şi 44. În vederea administrării probatoriului, amână judecata cauzei la data de 09.09.2011, Se citează intimatul conf. disp.art.85-100 Cod pr.civ. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică azi 09.09.2011. Preşedinte, Ligia Ene Grefier, Georgeta Sachelarie
În temeiul art. 167 C.proc.civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petent şi proba testimonială cu trei martori. Se citează martorii Ghiaur Florin - domiciliat în comuna Priboieni, sat Valea Nenii, judeţul Argeş, Niţa Ilie - domiciliat în comuna Priboieni, Centru, judeţul Argeş şi Mandu Gheorghe - domiciliat în comuna Priboieni, sat Albutele, judeţul Argeş. Se citează intimatul cu menţiunea de a ataşa la dosar declaraţia numitului Mandu Gheorghe, la care se face referire în pagina 3 a întâmpinării. În vederea administrării probatoriului, amână judecata cauzei la data de 09.09.2011, pentru când petenţii au termen în cunoştinţă, cf.art.153 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 iunie 2011.
Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de către apărătorul petenţilor, pentru imposibilitatea de prezentare. Amână judecata cauzei la data de 10.06.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art.153 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iunie 2011.
Pentru a da petenţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării comunicate în şedinţă publică, amână judecata cauzei la data de 03.06.2011. Toate părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art.153 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 mai 2011.