K***** S****** S*****
PetentI********** M**** P*** R*********** L****
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul Koszta Szoreny-Sandor în contradictoriu cu intimatul I.P.J.MURES, cu privire la procesul verbal seria CC, nr. 8883017/28.03.2011 al Poliţiei Sighişoara. Definitivă şi irevocabilă. Pronunţată azi, 15 noiembrie 2011, în şedinţă publică.
În baza art. 260 Cod procedură civilă, amână pronunţarea pentru 15 noiembrie 2011, orele 15,00, în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise. Pronunţată azi, 10.11.2011, în şedinţă publică.
Pentru ca petentul să-şi motiveze plângerea în fapt şi în drept, acordă termen la 10.11.2011.
xRecitarea petentului , cu menţiunea că poate lua cunoştinţă de materialul probator depus de către intimat, de la dosarul cauzei, precum şi cu menţiunea să arate ce probe are de propus în cauză, în legătură cu cele susţinute în plângere. Recitarea intimatului .