C********** S**** H****
Recurent InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi art. 76 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul C.S.H pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de: - 4 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 4 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea cauzei la data de 10.04.2012, sala 65, ora 14,00.
Se va audia martorul R.I.
in vederea audierii martorilor.
Admite cererea de amânare formulata de apărătorul inculpatului acesta fiind in imposibilitatea de a se prezenta.
Se citeaza martorii, se revine cu adresa la SML Satu Mare.
Amânat in vederea audierii martorilor încuvinţati.