D***** A******** B*******
Inculpatcondamnă inculpatul DAB, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală , la pedeapsa de: - 4 luni închisoare; În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei , drepturile prev.de art.64 lit.a teza a doua şi b C.pen. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 4 luni , termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art.71 al.5 c.pen.dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al.1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei , cheltuieli judiciare către stat.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 27.09.2012