R******** C*******
InculpatCondamnă pe inculpatul R******** C******* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, modificată şi republicată, cu aplicarea disp. art. 37 lit.b) Cod penal. Dispune executarea pedepsei în condiţiile art. 57, 71 Cod penal. În temeiul disp. art. 71 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 191 Cod proc. pen. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 20 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.05.2013.
Hotarare 134/2013 din 13.05.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13.05.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.05.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 07.05.2013 pentru a da posibilitatea inculpatului să formuleze concluzii scrise. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2013Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2013 în vederea audierii martorului din acte Făcăleţ Alexandru. Se citează martorul, cf. disp. art. 175 Cod proc. pen., cu menţiunea că în situaţia neprezentării va fi sancţionat cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Se citează martorul Făcăleţ Alexandru şi cu mandat de aducere cu însoţitor, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen., cu avertisment de amendă pentru Şeful Secţiei de Poliţie Leordeni, în situaţia neexecutării mandatului de aducere. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2013 în vederea audierii martorului din acte Făcăleţ Alexandru şi a martorului Ancuţa Ion, propus de inculpat. Se citează martorii, cf. disp. art. 175 Cod proc. pen. şi cu mandat de aducere cu însoţitor, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.03.2013Încuviinţează inculpatului, în circumstanţiere, proba cu audierea martorului Ancuţa Ion. Acordă termen în vederea audierii martorului din acte Făcăleţ Alexandru şi a martorului Ancuţa Ion, propus de inculpat. Se citează martorii, cf. disp. art. 175 Cod proc. pen. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.02.2013Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2013 pentru când se citează inculpatul, cf. disp. art. 175 Cod proc. pen. şi cu mandat de aducere cu însoţitor, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2013
În temeiul disp. art. 6 Cod proc. pen. rap. la art. 171 Cod proc. pen. admite cererea formulată de inculpat privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2012.
Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2012 în vederea audierii inculpatului. Se citează inculpatul, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen. şi cu mandat de aducere cu însoţitor, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2012.