T**** I**********
InculpatSentinţa penală 255/17.10.2012 Condamnă pe inculpatul T.I.I. -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev şi ped de art 85 alin 1 din OUG 195/2002-re, cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *e* C.pen, la 3 (trei) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev şi ped de art 85 alin 2 din OUG 195/2002-rep, cu aplicarea art 33 lit *b* C.pen, art 3201 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *e* C.pen, la 4 (patru) luni închisoare. În baza art 33 lit *b* şi 34 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 17.10.2012.
Amână cauza la data de 16.10.2012, fiind admisă cererea formulată de inculpat pentru angajare de apărător,termen pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul Timiş Iulian-Ioan , dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind prin afişare; -în situaţia în care la următorul termen de judecată inculpatul nu va fi asistat de apărător ales, instanţa îi va desemna apărător din oficiu conform listei de permanenţă depusă de Baroul Maramureş, urmând a se pune în discuţie legalitatea actului de sesizare şi alte chestiuni prealabile;