O***** C***** G***
InculpatO***** C***** G*** f**** l*****
InculpatIn baza art 87 alin 5 din OUG 195/2012 cu aplic art 320ind 1 cod procedură penală: Condamnă pe inculpat, la 1(un) an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, prev de art 87 alin 5 din OUG 95/2002. In baza art 71 cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art 64 lit a teza a II a si b cod penal. In baza art 81 şi 82 c pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4( patru) luni. In baza art 71 al 5 c pen, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata aceluiaşi termen de încercare. In baza art 83 c pen, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. In baza art 191 c pr pen, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului. Onorariul apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, în cuantum de 200 lei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2012
Hotarare 213/2012 din 11.10.2012pentru lipsa inculpatului.