I************ J******* D* P****** B*******
PetentB*** I***
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, în contradictoriu cu intimatul B*** I***, cu domiciliul în satul Plopenii Mari, com. Ungureni, jud. Botoşani. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 200 lei aplicată intimatului B*** I*** prin procesul - verbal seria AP nr. 0169669 din 10.08.2009 cu sancţiunea prestării a 20 ( douăzeci ) ore de activitate în folosul comunităţii, câte 5 ore în fiecare zi, sub supravegherea Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei com. Ungureni, în domeniul păstrării curăţeniei, întreţinerii şi amenajării drumurilor, executării de şanţuri/canale, igienizării cursurilor râurilor Jijia şi Ibăneasa, a imaşului comunal şi întreţinerii zonelor verzi din com. Ungureni, jud. Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9.04. 2012.
Pentru a se solicita relaţii de la Primăria com.Ungureni în conformitate cu disp.art. 13 din O.G. 55/2002 privind domeniile în care contravenientul poate să presteze muncă în folosul comunităţii.