P******* F*********
PetentI************ D* P****** A* J******** B****
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune anularea parţială a pv de contravenţie emis la data de 22.01.2012 de IPJ Bz, în ceea ce priveşte contravenţia prev.de art.121 alin.1 din Regulamentul aprobat prin HG nr.1391/2006 şi sancţionată conf.art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 rep. Dispune înlăturarea amenzii stabilită pt contrav. menţionată mai sus precum şi a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile. Înlătură măsura tehnico-administrativă prev.de art.111 alin.1 lit.c cu ref.la art.97 alin.1 lit.a din OUG 195/2002, a reţinerii permisului de conducere şi dispune restituirea acestuia petentei. Menţine pv de contravenţie în privinţa contravenţiei prev.de art.147 pct.3 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, la 11.05.2012.
Acordă termen cauzei pt ca petenta prin procurator, să facă dovada celor susţinute la acest termen.
Acordă termen cauzei la cererea petentei prin procurator, în vederea studierii întâmpinării. Încuviinţează pt petentă proba cu un martor, ce va fi indicat cu listă în vederea citării, în termen de 5 zile de la încuviinţare sub sancţiunea decăderii din probă.
Acordă termen cauzei la cererea petentei prin procurator în vederea angajării unui apărător şi pentru lipsa documentaţiei. Se va repeta adresa in acest sens.