Dosar 4282/121/2012 din 21.05.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) art. 8 din L 39/2003 şi art. 215 alin 1,3,5 C.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4282/121/2012
Data dosar:
21.05.2012
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) art. 8 din L 39/2003 şi art. 215 alin 1,3,5 C.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Condamnare

    I. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata M**** B*******, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a art. 38 alin. (1) Cod penal, precum şi cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata M**** B*******, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea unui număr de 22 (douăzecişidouă) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a art. 38 alin. (1) Cod penal, precum şi cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 22 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 1/3 din 132 luni închisoare, şi anume 44 luni închisoare, reprezentând 3 ani şi 8 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 4 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 72 alin. (1) Cod penal, scade din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatei i-a fost aplicată reţinerea, şi ulterior, arestarea preventivă, respectiv, din data de 21.01.2011 până la data de 17.05.2011, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 66 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de constituire de grup organizat exercitarea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea pe perioada executării pedepsei aplicate a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. II. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata PILAT BRIGITA, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata PILAT BRIGITA, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea unui număr de 7 (şapte) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 7 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 1/3 din 42 luni închisoare, şi anume 14 luni închisoare, reprezentând 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 2 ani şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 66 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de constituire de grup organizat exercitarea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea pe perioada executării pedepsei aplicate a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpata trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Primăria municipiului Galaţi, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 21.01.2011 – 17.05.2011, inclusiv. III. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata B****** A****,pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata B****** A****, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea unui număr de 9 (nouă) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 9 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 1 lună închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 1/3 din 54 luni închisoare, şi anume 18 luni închisoare, reprezentând 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 2 ani şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 66 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de constituire de grup organizat exercitarea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea pe perioada executării pedepsei aplicate a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpata trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi, fie la Şcoala Gimnazială ,,Miron Costin” din mun. Galaţi. În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 21.01.2011 – 17.05.2011, inclusiv. IV. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata S****** M******, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata S****** M******, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea unui număr de 8 (opt) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 8 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 1/3 din 48 luni închisoare, şi anume 16 luni închisoare, reprezentând 1 an şi 4 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 2 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 66 Cod penal, interzice ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de constituire de grup organizat exercitarea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea pe perioada executării pedepsei aplicate a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpata trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Primăria municipiului Galaţi, fie la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi. În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 21.01.2011 – 17.05.2011, inclusiv. V. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata RUSU GHEORGHINA-EVA, pentru săvârşirea unui număr de 2 (două) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 2 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 2 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 8 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpata trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Primăria Municipiului Galaţi, fie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 8 luni închisoare. VI. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata PODARU MIHAELA, pentru săvârşirea unui număr de 2 (două) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 2 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 2 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se pedeapsa finală de 8 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpată. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpata trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi, fie la Liceul teoretic ,,Emil Racoviţă” din mun. Galaţi. În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 8 luni închisoare. VII. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ZAIN MIRCEA, pentru săvârşirea unui număr de 2 (două) infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a art. 38 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din cele 2 fapte de înşelăciune. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, cu adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 2 luni închisoare, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa finală de 8 luni închisoare. În temeiul art. 91 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. (1) alin. (2) Cod penal, inculpatul trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, inculpatul va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la fie la Primăria Municipiului Galaţi, fie la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi, În baza art. 91 alin. (4) ultima teză Cod penal, inculpatul este atenţionat că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 8 luni închisoare. VIII. Ia act de faptul că partea civilă BUDESCU IOAN, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Instanţa ia act de faptul că partea civilă STAICU MIHĂIŢĂ are deja un titlu executoriu hotărâre judecătorească susceptibil de executare silită referitor la prejudiciul suferit în cauză, motiv pentru care nu se va mai pronunţa o soluţie sub acest aspect. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă PANDUR MANUELA, astfel că obligă inculpata M**** B******* la plata prejudiciului produs cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 58.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă HURMUZACHE VASILICA, astfel că obligă inculpata M**** B******* la plata prejudiciului produs cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 15.000 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, reprezentând debit principal, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă RADU ROZICA, astfel că obligă inculpata M**** B******* la plata prejudiciului produs cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 46.800 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CUZIC CRISTINA, astfel că obligă inculpata M**** B******* la plata prejudiciului produs cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 40.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată, precum şi suma de 10.000 de lei cu titlul de daune morale, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă VĂTAFU IONUŢ CONSTANTIN, astfel că obligă inculpata M**** B******* la plata prejudiciului produs cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 85.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată, precum şi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro la data plăţii, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă PĂUN COSTICĂ, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, P**** B*******, B****** A**** şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 100.000 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, precum şi suma de 10.000 de lei cu titlul de daune morale, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă COSTEA VALERIU, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, B****** A**** şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 85.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă MANOLIU OANA CRISTINA, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi P**** B*******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 15.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi echivalentul în lei a sumei de 2.000 euro la data plăţii, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă GRIGORE DORU, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi B****** A****, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 175.250 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă TORNEA VALERIA, astfel că obligă inculpaţii M**** B*******, P**** B*******, R*** G********* E**, Podaru Mihaela şi Zain Mircea, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 38.500 euro, în echivalent lei la data plăţii efective. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă TIMOFTE ELENA, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi B****** A****, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 72.000 franci elveţieni, în echivalent lei la data plăţii efective, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă CONSTANTIN DUMITREL, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 200.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă LUNGU SOCRATE, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi B****** A****, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 30.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă LUNGU ANDREEA, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi B****** A****, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 30.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SECHILĂ GIGI, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi P**** B*******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 62.500 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ŞCHIOPU NICOLETA, astfel că obligă inculpatele M**** B******* şi R*** G********* E**, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 85.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă BICIOC IONEL, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, B****** A**** şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 80.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă BRĂNEŢ PAULA ADINA, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, P**** B******* şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 85.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă BOUROŞ SIMONA, astfel că obligă inculpaţii M**** B*******, P**** B*******, Podaru Mihaela şi Zain Mircea, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 45.850 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SEVERIN PAUL CRISTIAN, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, B****** A**** şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 40.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ŞERBAN GABRIELA, astfel că obligă inculpatele M**** B*******, P**** B*******, B****** A**** şi S****** M******, în solidar, la plata prejudiciului produs, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale), în cuantum de 135.000 lei, reprezentând debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi suma de 10.000 de lei cu titlul de daune morale, către partea civilă menţionată. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, a art. 998-999 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptelor în perioada 2004-2009), respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă NAHORNIC DĂNUŢ. În baza art. 272 Cod procedură penală, stabileşte cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat ca fiind în cuantum total de 17.000 lei, sumă ce include şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, suma fiind acoperită din fondurile alocate în acest sens de stat. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata M**** B******* să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata P**** B******* să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata B****** A**** să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata S****** M****** să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata R*** G********* E** să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpata Podaru Mihaela să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Zain Mircea să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, acoperite în condiţiile art. 272 Cod procedură penală, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2014.

    Hotarare 983/2014 din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 24.11.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea pentru data de 27.11.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână pronunţarea

    Amănă pronunţarea pentru data de 24.11.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2014
  • Sedinta din data de 10.11.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea pentru data de 20.11.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2014
  • Sedinta din data de 03.11.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea pentru data de 10.11.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2014
  • Sedinta din data de 17.10.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea pentru data de 03.11.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2014
  • Sedinta din data de 29.08.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de apărare, amână cauza la data de 17.10.2014, sala 2.

    Incheiere de sedinta din 29.08.2014
  • Sedinta din data de 20.05.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 29.08.2014 sala 2 pentru audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2014
  • Sedinta din data de 17.04.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    pentru lipsa martorilor

    Incheiere de sedinta din 17.04.2014
  • Sedinta din data de 21.03.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    În conformitate cu disp. art. 211 al. 2 N.c.p.p. dispune luarea faţă de inculpatele M**** B*******,P**** B******* ,B****** A**** , S****** M****** şi Podaru Mihaela a măsurii controlului judiciar. În baza disp. art.215 al.1 N.c.p.p. pe durata controlului judiciar inculpatele M**** B******* ,P**** B******* ,B****** A**** , S****** M****** şi Podaru Mihaela trebuie să respecte următoarele obligaţii: -să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemate; -să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor (Poliţia mun. Galaţi) de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemate. În baza art.215 al.2 lit.a N. c.p.p. impune inculpatelor M**** B******* ,P**** B******* ,B****** A**** , S****** M****** şi Podaru Mihaela interdicţia de a părăsi ţara pe durata controlului judiciar şi să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă . Dispune comunicarea prezentei încheieri instituţiilor prevăzute de art.215 al.5 N.c.p.p. În temeiul disp. art.215 al.3 N.c.p.p. atrage atenţia inculpatelor M**** B******* ,P**** B******* ,B****** A**** , S****** M****** şi Podaru Mihaela asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.03.2014
  • Sedinta din data de 19.03.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 17.04.2014 sala 2 pentru lipsa martorilor din lucrări. Amână pronunţarea asupra oportunităţii luării măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii M**** B******* , P**** B*******, B****** A****, S****** M****** şi Podaru Mihaela la data de 21.03.2014.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2014
  • Sedinta din data de 20.02.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    În conformitate cu disp. art. 211 al. 2 N.c.p.p. dispune luarea faţă de inculpata R*** G********* E** a măsurii controlului judiciar. În baza disp. art.215 al.1 N.c.p.p. pe durata controlului judiciar inculpata R*** G********* E** trebuie să respecte următoarele obligaţii: -să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; -să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (Poliţia mun. Galaţi) de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În baza art.215 al.2 lit.a N. c.p.p. impune inculpatei R*** G********* E** , interdicţia de a părăsi ţara pe durata controlului judiciar şi să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă . Dispune comunicarea prezentei încheieri instituţiilor prevăzute de art.215 al.5 N.c.p.p. În temeiul disp. art.215 al.3 N.c.p.p. atrage atenţia inculpatei R*** G********* E** asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.02.2014
  • Sedinta din data de 19.02.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 19.03.2014 pentru lipsa de procedură cu părţile civile. Amână pronunţarea asupra oportunităţii luarii măsurii controlului judiciar faţă de inculpata R*** G********* E** la data de 20.02.2014.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.02.2014
  • Sedinta din data de 31.01.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    termen 19.02.2014 Sala 2, pentru audierea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2014
  • Sedinta din data de 09.01.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    pentru lipsa de apărare

    Incheiere de sedinta din 09.01.2014
  • Sedinta din data de 29.11.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    termen 09.01.2013 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2013
  • Sedinta din data de 28.10.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    T 29.11.2013 sala 2 pt. audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2013
  • Sedinta din data de 02.10.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    la data de 28.10.2013 sala 2, în vederea audierii martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2013
  • Sedinta din data de 05.09.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 02.10.2013 pentru lipsa de procedura constatata in cauza.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2013
  • Sedinta din data de 09.07.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    la data de 05.09.2013 sala 2, pentru lipsa de apărare a inculpatei S****** M****** şi a părţii civile.

    Incheiere de sedinta din 09.07.2013
  • Sedinta din data de 04.06.2013 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    In vederea indeplinirii procedurii de citare acordă termen de judecata la data de 09.07.2013.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2013
  • Sedinta din data de 24.04.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    In vederea indepliirii procedurii de citare acordă termen la 04.06.2013

    Incheiere de sedinta din 24.04.2013
  • Sedinta din data de 07.03.2013 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    Termen 24.04.2013 Sala 2 ora 09.00 pentru lipsă apărare şi lipsă de procedură cu părţile civile.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2013
  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    pentru continuarea cercetării judecătoreşti

    Incheiere de sedinta din 17.01.2013
  • Sedinta din data de 03.12.2012 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    T 17.01.2013 sala 2 pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

  • Sedinta din data de 15.11.2012 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 03.12.2012 sala 2 pentru a se ataşa dosarele de radiere/lichidare privind SC Volaret SRL si SC Imobmiro SRL.

  • Sedinta din data de 15.10.2012 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra cererii formulată de apărătorul ales al părţii civile Păun Costică, cerere ce vizează identificarea şi instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile din alte judeţe ce aparţin inculpaţilor, până la momentul la care instanţa va intra în posesia datelor referitoare la existenţa unei modalităţi de identificare a acestor bunuri.

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    . Amână pronunţarea cu privire la cererea formulată de d-na av. Corobană Stela referitoare la luarea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor la data de 15.10.2012.

  • Sedinta din data de 11.10.2012 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    la data de 15.11.2012 sala 2, pentru lipsa de procedură cu partea civilă Cuzic. Amână pronunţarea cu privire la cererea formulată de d-na av. Corobană Stela referitoare la luarea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor la data de 12.10.2012.

  • Sedinta din data de 13.09.2012 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    T 11 oct. 2012 S 2 pentru lipsă de procedură cu inc. Zain Mircea şi p.civilă Hurmuzache.

  • Sedinta din data de 11.09.2012 la ora 8:30

    Complet: Camera Consiliu Penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Mîndru Magdalena.

  • Sedinta din data de 10.07.2012 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de apărare ,termen la data 13.09.2012,sala 2.

  • Sedinta din data de 05.06.2012 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    În baza art. 1451 Cod de procedură penală, în referire la art. 145 Cod de procedură penală şi art.136 alin. 1 lit. c, alin. 4 şi alin. 8 Cod de procedură penală, ia faţă de inculpata R*** G********* E** măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara (România). Desemnează ca organe de supraveghere a inculpatei R*** G********* E** secţia de poliţie în circumscripţia căreia aceasta îşi are domiciliul, care va stabili programul de supraveghere. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata R*** G********* E** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit, ori de câte ori este chemată; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. - să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martori, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect. În baza art. 145 alin.22 C.p.p. atrage atenţia inculpatei R*** G********* E** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive. O copie după încheierea de şedinţă va fi comunicată inculpatei, precum şi organelor indicate la art. 145 alin. 21 C.p.p . În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore.

  • Sedinta din data de 30.05.2012 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    Termen la data de 5 iunie 2012 ,pentru lipsă de procedură.

  • Sedinta din data de 24.05.2012 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    În baza art. 1451 Cod de procedură penală, în referire la art. 145 Cod de procedură penală şi art.136 alin. 1 lit. c, alin. 4 şi alin. 8 Cod de procedură penală, ia faţă de inculpatele M**** B*******, P**** B*******, B****** A****, S****** M******, Podaru Mihaela măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara (România). Desemnează ca organe de supraveghere a inculpatelor M**** B*******, P**** B*******, B****** A****, S****** M******, Podaru Mihaela secţia de poliţie în circumscripţia căreia fiecare inculpată îşi are domiciliul, care va stabili programul de supraveghere. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fiecare dintre inculpatele M**** B*******, P**** B*******, B****** A****, S****** M******, Podaru Mihaela trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit, ori de câte ori este chemată; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. - să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martori, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect. În baza art. 145 alin.22 C.p.p. atrage atenţia inculpatelor M**** B*******, P**** B*******, B****** A****, S****** M******, Podaru Mihaela că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acestea măsura arestării preventive. O copie după încheierea de şedinţă va fi comunicată inculpatelor, precum şi organelor indicate la art. 145 alin. 21 C.p.p . În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.05.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD